Programul Theaterstock International Arts Festival 2015

Timp de doua saptamâni, în perioada 1-16 august, în Bacau va avea loc Theaterstock, cel mai ambitios proiect cultural national, la care vor participa peste THEATERSTOCK1600 de artisti din Franta, Spania, Germania, Italia, Marea Britanie, Canada, Ungaria, Serbia, Israel, Portugalia, Belgia, Olanda, Republica Moldova si Romania.

În Bacau vor avea loc 137 de productii, în 23 de spatii de manifestare artistica. „Este un festival orientat catre public, pe care ni-l dorim în numar cât mai mare si pe care cu siguranta îl vom avea alaturi. Este un festival a carui tema – umbrela de anul acesta este “We are one”, în ideea în care cred cu tarie ca toti, indiferent de zona artistica din care provenim sau în care activam, slujim frumosului si suntem, în ultima instanta, modelatori de suflete. Cred în misiunea formatoare a actului artistic în general si a teatrului în particular, cred ca într-o societate aflata în continua Anca Sigartaudinamica si cu un sistem al valorilor zdruncinat cultura este cea care face diferenta. Cred în puterea civilizatoare a artei, indiferent de forma ei de exprimare si cred ca teatrul este punct de plecare si de permanenta raportare pentru orice comunitate“, a spus Anca Sigartau, directorul Teatrului Municipal Bacovia.

În cadrul Festivalului International de Artele Spectacolului – THEATERSTOCK se vor reuni în Bacau într-un eveniment cu adevarat memorabil, pentru a oferi publicului din regiune unele dintre cele mai valoroase spectacole de teatru ale momentului, concerte de muzica clasica, rock, fado, spectacole de flamenco si world-music Teatrul National Bucuresti, Teatrul National Cluj, Teatrul National Timisoara, Teatrul German de Stat, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Bulandra, Teatrul Metropolis, Teatrul Elisabeta, peste 50 de companii din zona independenta, companiile internationale Compagnie Off, Les Commandos Percu, Deabru Beltzak, Concha Jareno, Compagnie Bilbobasso, Theater Tol, Amanitas Fire Theater, DivadloTeatr, V.O.S.A, Il Posto, Antagon Theater Aktion, Cie Karnavires, Grotest Maru, De factor, Long Vehicle Circus, Barcelona Gypsy Kletzmer Orchestra.

 

Program Theaterstock 2015

Theaterstock, edi?ia 1, prezentare

Programul Theaterstock International Arts Festival:
THEATERSTOCK INTERNATIONAL ARTS FESTIVAL
1-16 AUGUST 2015
BACAU, ROMÂNIA
Editia I
PROGRAM

Ziua 1/ Sâmbata, 1 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Program “Shakespeare 365”
“Îmblânzirea scorpiei”, de William Shakespeare
Regia: Anca Sigartau
Cu: Stefan Alexiu, Razvan Krem Alexe, Viorel Baltag, Razvan Banut, Valentin Braniste
Bogdan Buzdugan Ciprian Cârstiuc, Simona Cuciurianu, Adi Hostiuc, Adina Iftime
Eliza Noemi Judeu, Emil Mandanac, Cristian Neacsu, Alina Neagu, Simona Nica
Alexandra Pascu, Ingrid Robu.
Producator: Teatrul Municipal Bacovia
Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea FOCUS
„Arta”, de Yasmina Reza
Regia: Cristi Juncu
Cu: Vlad Zamfirescu, Serban Pavlu, Gheorghe Ifrim
Producator: Teatrul Bulandra, Bucuresti
Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Le Concert du Feu”
Producator: Les Commandos Percu (Franta)

Ziua 2/ Duminica, 2 august 2015

Ora 13.00 / Selgros
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
Animatie pe picioroange

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT
„American Buffalo”, de David Mamet
Regia: Cristi Juncu
Cu: Gheorghe Ifrim, Vlad Zamfirescu, Marius Florea Vizante
Producator: Teatrul ACT, Bucuresti
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Tradare”, de Harold Pinter
Regie: Sânziana Stoican
Cu: Sabrina Iaschevici, Ionut Visan, Silviu Debu
Producator: UnTeatru Bucuresti

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
“Cui i-e frica de Virginia Woolf?”, de Edward Albee
Un spectacol de Mariana Camarasan si Alexandra Penciuc
Cu: Florina Gleznea, Ionut Grama, Sînziana Nicola, Emil Mandanac
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea FOCUS
„Coada”, de Israel Horovitz
Regia: Iarina Demian
Cu: Nicodim Ungureanu / Cristian Cretu, Tudor Chirila, Mariana Danescu / Irina Ungureanu, Ion Grosu, Radu Gheorghe
Producator: Teatrul Bulandra, Bucuresti
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Raquel Tavarez (Portugalia) / Concert fado
Penitenciarul Bacau
Sectiunea INDEPENDENT
“Cum m-am lasat de gândit”, dupa cartea lui Hannes Stein
Regia: Bogdan Muntean
Cu: Anca Sigartau, 1Q Sapro
Producator: CIAS

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Cinci ore cu Mario”, dupa Miguel Delibes
Regia: Mariana Camarasan
Cu: Florina Gleznea
Producator: UnTeatru Bucuresti
Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„Iubirea e un lucru foarte mare”, dupa Ion Baiesu
Regia: Marius Gîlea
Cu: Adina Stoica, Daniel Haralambie, Bianca Popescu / Sabrina Iaschevici / Sânziana Tarta /Ioana Marcoiu.
Producator: Teatrul Rosu
Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les Girafes (Opérette Animalière)”
Producator: Compagnie Off (FRANTA)

Ziua 3/ Luni, 3 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA

Ora 17.00 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Parada Narmia”
“Phalanx Bamboo”
Producator: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT
„Zic Zac” / Teatru – dans
Un spectacol de Andrea Gavriliu
-rezemata de Stefan Lupu-
Cu: Andrea Gavriliu, Stefan Lupu, Gabriel Costin
O productie UNATC
Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Fidelitate”, de Chazz Palminteri
Regia: Dragos Campan
Cu: Adelaida Zamfira, Gheorghe Ifrim, Florin Busuioc
O productie Teatrul ACT si Fundatia Carta.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
„Blackbird”, de David Harrower
Regia: Andrei si Andreea Grosu
Cu: Constantin Cojocaru, Florina Gleznea
Producator: UnTeatru Bucuresti
Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„O zi din viata la niste oameni”, de Mihai Galatan
Regia: Aurel Palade
Cu: Cristi Naum, Irina Naum, Gabriela Ciolacu, Nelu Serghei, Mihai Galatan, Nicoleta Lungu
Producator: Centrul Cultural “Jean Bart” Tulcea/ Teatrul “Jean Bart”
Spectacolul este interzis minorilor sub 15 ani. Spectacolul se joaca cu publicul pe scena.
Ora 22.00 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea RythmiCity
„Povestea soldatului”, de Igor Stravinsky / Concert-spectacol
Trio Mozaic:
Oana Spânu-Visenescu – vioara
Emil Visenescu – clarinet
Diana Spânu – Danila – pian
Cu actorii: Anca Sigartau, Mihai Bisericanu, Sandu Mihai Gruia
Spectacolul nu este recomandat copiilor sub 7 ani.
Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
“Carpathian Garden”
Un spectacol de Radu Iacoban
Cu: Tudor Aaron Istodor, Radu Iacoban
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
“XXL Fat Pig”, de Neil LaBute
Regia: Cristi Juncu
Cu: Tudor Aaron Istodor, Roxana Marian, Irina Velcescu, Vlad Zamfirescu.
O coproductie Asociatia Culturala „Catharsis”, Teatrul ACT si Teatrul „George Ciprian” Buzau
Ora 22.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea FOCUS
„Pescarusul”, de Anton Pavlovici Cehov
Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Cu: Mihaela Teleoaca, Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Stefan Lupu, Richard Bovnoczki, Gabriel Rauta, Ela Ionescu, Isabela Neamtu, Lari Giorgescu, Vlad Oancea, Adrian – George Popescu
Producator: Teatrul Bulandra, Bucuresti

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Nuit de lumière”/”Noapte de lumina”
Producator : Compagnie “Cie KaRNaVIrES ” (FRANTA)
Penitenciarul Bacau
Sectiunea INDEPENDENT
„London Escort”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Braniste
Cu: Valentin Braniste
Producator: Teatrul de Kartier
Ziua 4/ Marti, 4 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea TEATRE ÎN MISCARE/THEATERS IN MOTION
„Fragile XXL”/ Teatru – circ
Regia: Ted Keijser
Producatori:
PANTAKIN CIRCO TEATRO (Italia)
Compania AD HOC (Franta)

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
„LSD Theatre Show”, de Christopher Durang
Regia: Horia Suru
Cu: Isabela Neamtu, Matei Chioariu
Producator: Doctor’s Studio (Bucuresti)

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Stele ratacitoare”, adaptare de Andrei Munteanu, dupa Salom Alehem
Regia: Andrei Munteanu
Cu: Maia Morgenstern, Anca Sigartau, Richard Bovnoczki
Producator: Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Scrisoare catre Casandra”, de Pedro Eiras
Regia: Andrei si Andreea Grosu
Cu: Cristina Casian, Liviu Pintileasa
Producator: UnTeatru Bucuresti

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Un cuplu ciudat”, de Neil Simon
Regia: Doina Antohi
Cu: Andreea Gramosteanu, Mirela Zeta, Ioana Barbu, Iulia Brezeanu, Doina Antohi, Andreea Samson, Andrei Mateiu, Catalin Babliuc
O productie Drama for the Masses

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„În parc”, de Radu Iacoban
Regia: Radu Iacoban
Cu: Istvan Teglas, Ana Ularu/ Rodica Lazar
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 22.00 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“A fuego lento”/ Teatru – Dans/Tango
Producator: Compagnie Bilbobasso (Franta)

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
1Q Sapro / Concert

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Tumulte”/”Tumult”
Producator : Compagnie “Cie KaRNaVIrES ” (FRANTA)
Ora 22.30 / Piata Catedralei Catolice
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“By the wall”
Producator: Divadlo Teatr (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea FOCUS
„Conversatie dupa înmormântare”, de Yasmina Reza
Regia: Alexandru Darie
Cu: Cornel Scripcaru, Ioana Macaria, Marius Chivu, Dan Astilean, Camelia Maxim, Daniela Nane
Producator: Teatrul Bulandra, Bucuresti

Penitenciarul Bacau
Sectiunea INDEPENDENT
„O familie fericita”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Braniste
Cu: Alina Neagu, Valentin Braniste
Producator: Teatrul de Kartier

Ziua 5/ Miercuri, 5 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA / FOCUS HAUSVATER

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea FOCUS HAUSVATER
,,Frau Hess si gradinile ei”, de Milton Frederick Marcus
Regia: Alexander Hausvater
Cu: Maia Morgenstern / Arabela Neazi, Constantin Cojocaru / Neculai Predica, Marius Calugarita, Veaceslav Grosu, Anka Levana, Cristina Cîrcei, Natalie Ester, Darius Daradici, Viorel Manole
Un spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat Bucuresti

Ora 20.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
„Interpretul”, de Tristan Bernard
Traducerea: Radu Beligan
Regia: Radu Gheorghe
Cu: Mihai Bisericanu, Anca Sigartau, Georgeta Ciocîrlan, Radu Gheorghe
Producator: Radu Gheorghe

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
”Dragoste si capsuni”, dupa David Hare/Comedie
Regia: Marius Gîlea
Cu: Ana Odagiu, Alex Zob
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
“Conu’ Leonida fata cu reactiunea”, de I.L. Caragiale
Regia Bogdana Darie
Cu: Cristian Cretu, Andrei Ciopec, Cozmin Dinu
O productie a Teatrului Arte dell’Anima, Bucuresti

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea INDEPENDENT
„Încurcatura la nivel înalt”, de Ray Cooney
Regia: Serban Puiu
Cu: Aurelian Temisan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adrian Gheorghe, Daniel Nuta, Oana Dragne, Valeria Stoian
Producator: Teatrul Elisabeta, Bucuresti

Ora 20.30 / Sala Ateneu
Sectiunea RythmiCity
“Curtea miracolelor”
În concert:
Anda Louise Bogza (soprana)
Diana Spânu – Danila (pian)
Gabriel Lucian – Danila
Recita: Anca Sigartau

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
“Happy end”, de Zsolt Poszgai
Regia: Alexandru Bogdan
Cu: Tudor Aaron Istodor, Raluca Aprodu
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
“BOX FM”
Un spectacol de Radu Iacoban
Cu: Catalin Babliuc, Ana Ularu, Conrad Mericoffer, Andrei Runcanu, Sorin Dobrin.
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Barcelona Gypsy Klezmer Orchestra (Spania) / Concert

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Polar”/ Teatru – Dans/Tango
Producator: Compagnie Bilbobasso (Franta)

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Arlecchino, Arianna e il Minotauro”
Compania PANTAKIN (Italia)
Ziua 6/ Joi, 6 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA

Ora 15.00 / Prefectura Bacau
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (day version)
Producator: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea FOCUS HAUSVATER
„Balcanicele”, dupa Jules Tasca
Regia si dramaturgia: Alexander Hausvater
Cu: Andreea Tanase, Carmen Ionescu, Constantin Florescu, Liviu Cheloiu,
Elisabeta Rîmboi, Ioana Repciuc, Catalin Mares, Liviu Pintileasa
Producator: Teatrul ”Tony Bulandra”, Târgoviste

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
“Visul”, dupa W. Shakespeare
Regizor si profesor coordonator: Marius Gîlea
Cu: Alexandra Fasola, Alexandra Salceanu, Alexandru Zob, Silvian Vâlcu

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
„De ce tocmai tu?”, de Natalie Ester /Comedie romantica
Regie: Natalie Ester
Cu: Ioana Zârnescu, Catalin Stelian, Dan Mecu
Producator: Natalie Ester

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea INDEPENDENT
„Boeing, Boeing”, de Marc Camoletti / Comedie/ 3h cu pauza
Regia: Serban Puiu
Cu: Aurelian Temisan/Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea, Monica Davidescu, Tania Popa/ Anca Dinicu, Alexandra Velniciuc, Anca Sigartau
Producator: Teatrul Elisabeta, Bucuresti

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Femei singure”, dupa texte de Dario Fo si Franca Rame
Regia: Gheorghe Balint
Cu: Eliza Noemi Judeu
Producator: Compania „Buzunarul cu teatru”

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„Jurnalul lui Adam si al Evei”, de Mark Twain
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dana Rogoz si Dan Radulescu
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 30

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Bucharest Klezmer Band / Concert

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Le bal des anges”/ Teatru – Dans
Producator: Compagnie Bilbobasso (Franta)

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (night version)
Producator: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea FOCUS
„Arlechino moare?”, de Nikolai Evreinov Adaptare: Oana Turbatu
Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Distributie: Adrian Ciobanu, Antoaneta Cojocaru, Ela Ionescu / Raluca Botez, Vlad Oancea / Marius Chivu. Cu participarea sopranei Raluca Oprea.
O productie a Teatrului Bulandra, Bucuresti
Ziua 7/ Vineri, 7 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA
Ora 15.00 / Prefectura Bacau
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (day version)
Producator: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea BACOVIA COMEDY
“Vârciorova. Carantina”, dupa Matei Millo si Vasile Alecsandri
Adaptare: Catalin Stefanescu si Doru Mares
Cu: Firuta Apetrei, Eliza Noemi Judeu, Simona Nica, Florina Gazdaru, Alina Simionescu, Daniela Vrînceanu, Corina Goranda, Adelaida Perjoiu, Bogdan Buzdugan, Matei Bogdan, Stefan Alexiu, Dumitru Rusu, Stefan Ionescu

Regia: Alexandru Dabija
Muzica si versurile: Ada Milea
Durata: 1 h 15 min.
O productie a Teatrului Municipal „Bacovia”, Bacau

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Poezia visului”, dupa poezii de Emil Botta
Un spectacol de Miriam Raducanu
Cu: Lari Giorgescu
Producator: UnTeatru Bucuresti
Durata: 55 min.
Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
„Helea, dragostea mea”, de Leonid Zorin
Regia: Mihaela Boboc Manea
Cu: Arabela Neazi si Neculai Predica
Producator: Arabela Neazi
Durata: 1 h. 15 min.

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
“Visul unei nopti de vara”, dupa William Shakespeare
Regia: Marcel Top
Cu: Dan Cojocaru, Ionut Alexandru, Remus Archip, Andu Axente, Nicodim Ungureanu, Cristina Oprean, Iulian Enache, Florentin Roman, Andrei Cantaragiu, Ana Maria Stefan, Georgiana Baran, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Alexandru Bibere
Producator: Teatrul de Stat Constanta
Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„cont(r)ACTe”, de Mike Bartlett
Regia si traducerea: Cristi Juncu
Cu: Theodora Stanciu / Diana Cavallioti
O productie Teatrul ACT
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani!

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„London Escort”, de Vali Bolat
Regia: Valentin Braniste
Cu: Valentin Braniste
Producator: Teatrul de Kartier

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Ovidiu Lipan Tandarica & Fanfara 10 prajini
Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Timebank” (night version)
Producator: Compania Grotest Maru (Berlin/Germania)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
“Cum m-am lasat de gândit”, dupa cartea lui Hannes Stein
Regia: Bogdan Muntean
Cu: Anca Sigartau, 1Q Sapro
Producator: CIAS

Ziua 8/ Sâmbata, 8 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MISCARE)
„War in times of love”, Jeton Neziraj
Regia: Blerta Neziraj
Cu: Aurita Agushi, Shengyl Ismaili, Shkelzen Veseli, Albulena Kryeziu, Molikë Maxhuni
Coregrafie: Adrienne Hart
O productie Qendra Multimedia (Pristina, Kosovo)

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
“Novecento”, dupa Alessandro Baricco
Regia: Maria Dinu
Cu: Marius Chivu
Producator: Centrul Cultural „Nicolae Balcescu”, Bucuresti
Durata: 1h 30 min.

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea INDEPENDENT
„La tiganci”, dupa Mircea Eliade
Regia si adaptarea: Andrei si Andreea Grosu
Cu: Richard Bovnoczki, Liviu Pintileasa, Mihaela Trofimov, Corina Moise, Florina Gleznea, Cristina Casian, Bogdan Cotlet

Producator: UnTeatru Bucuresti.
Spectacolul se joaca cu publicul pe scena.

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
„Mizantropul”, de Molière
Regia si scenografia: Alexandru Mâzgareanu
Cu: Dan Radulescu, Anca Dumitra, Alexandru Calin, Sorina Stefanescu, Serban Gomoi, Vlad Udrescu, Sorin Dobrin, Aida Avieritei, Alexandru Suciu.
O productie Asociatia Opera Prima

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dan Radulescu, Andrei Seusan, Daniel Haralambie/Ionut Grama
Producator: Teatrul de pe Lipscani, Bucuresti
Durata: 1h 20 min.

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„Marlyn Manson Supestar”
Scenariul si regia: Sorin Misiriantu
Cu: Dudu Isabel
Producator: Teatrul de Club „Diesel” (Cluj – Napoca)
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Travka

Ziua 9/ Duminica, 9 august 2015

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Sectiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: „Argentina”, de Ilinca Stihi
Regia: Ilinca Stihi
Invitati: Marius Manole, Ileana Stana Ionescu, Madalina Anea, Alex Vasilache, Zoltan Octavian Butuc, Ioana Sihota, Orodel Olaru, Daniela Ionita, Fabian Sanchez, Lucas Molina
Productie a Teatrului National Radiofonic

Ora 13.30 / Catedrala Romano – Catolica „Sfintii Petru si Paul”
Sectiunea INDEPENDENT
„Sunt baiat cuminte”, de Laurentiu Budau
Un spectacol de Ovidiu Lazar
Cu: Bogdan Matei, Nina Ionescu, Mihaela Murafa, Dumitru Rusu, Adina Iftime, Ciprian Cârstiuc
Producator: Teatrul din Clopotnita, Bacau

Ora 17.00 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Gangster Show”
“Life is swing”
Producator: Long Vehicle Circus (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT
„Contraste”/ Teatru – dans
Cu: Dana Cavaleru si Richard Bovnoczki
Producator: Compania Passe-Partout Dan Puric

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Sase din 49”, de Spiró Gy?rgy / Comedie
Traducere si adaptare: Zeno Fodor
Regia: Alexandru Maftei
Cu: Dana Voicu, Liviu Cheloiu
Producator: Teatrul de Arta, Bucuresti
Durata: 1h 20 min.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MISCARE)
“150 reasons not to defent homeland”, de Elena Gremina
Producator: Teatr. Doc (Rusia)
Spectacolul se joaca în limba rusa. Cu subtitrare în limba româna.

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Tarelkin”, dupa “Procesul” si „Moartea lui Tarelkin”, de Alexandr Suhovo-Kobîlin /Comedie
Regia: Gelu Colceag
Cu: George Ivascu / Marius Gîlea, Doru Ana, Dan Astilean, Radu Gabriel, Alexandru Pavel, Gabi Costin, Ana Covalciuc / Simona Grumezea, Alexandra Badea / Andreea Enache, Vlad Logigan, Mihai Muntenita, Lucian Iftimie / Alexandru Vlad, Alexandru Sinca, Viorel Paunescu, Sergiu Flesner, Radu Solcanu, Sergiu Costache, Bogdan Serban, Gheorghe Iordache, Alex Gradinaru, Chrys Gherasim, Cristea Teicu.
O productie a Teatrului Metropolis, Bucuresti

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“KO. MIX.X1”
Producator: Amanitas Fire Theater (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
“Bullets over Lipscani”, inspirat de Woody Allen / Comedie
Regia: Eugen Gyemant
Cu: Dan Radulescu, Smaranda Caragea, Catalin Babliuc
Durata: 1h
Producator: Godot Café -Teatru, Bucuresti
Ziua 10/ Luni, 10 august 2015

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Sectiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: „Metamorfoza”
Scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat dupa nuvela omonima de Franz Kafka
Regia artistica: Ion Andrei Puican
Invitati: Alexandru Potocean, Andreea Gramosteanu, Costel Cascaval, Mirela Zeta, Catalin Babliuc, Vasile Calofir, Vlad Oancea, George Alexandru, Anca Ghenoside, Rob
Pewtress, George Moise, Razvan Zeta, Iustina Taraboanta.
Productie a Teatrului National Radiofonic

Ora 17.00 – 18.00 / Piata Tricolorului – Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
Group Parade:
Amanitas Fire Theater (Cehia)
V.O.S.A. Theatre (Cehia)
Long Vehicle Circus (Cehia)
Defactor (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT
„Un barbat si mai multe femei”, dupa Leonid Zorin
Regia: Magda Catone, Claudiu Bleont
Cu: Magda Catone, Claudiu Bleont
Producator: Teatrul de pe Lipscani

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
“Sot de vânzare”, dupa Mihail Zadornov / Comedie
Regia: Marius Gîlea.
Cu: Maria Radu, Ana Odagiu / Alexandra Salceanu, Marius Gîlea.
Producator: Teatrul Rosu

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MISCARE)
„Bolotnaya Square Case”, Polina Borodina / 18+
Regia: Elena Gremina
Cu: Konstantin Kozhevnikov, Anastasia Patlay, Varvara Faer, Marina Boyko
Producator: Teatr. Doc (Rusia)
Duration 1 h 30 min
Spectacolul se joaca în limba rusa. Cu subtitrare în limba româna.

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea RythmiCity
Concha Jareno
“El Baul de los Flamenco” / Spectacol flamenco

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
“Masculin/Feminin”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Marius Manole, Ilinca Manolache, Andrei Aradits / Anghel Damian, Theodora Stanciu, Laura Cret
O productie Asociatia INSPIRA
Durata: 1h 30
Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Alice”
Producator: Amanitas Fire Theater (Cehia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
„Crima la Howard Johnson”, dupa Ron Clark si Sam Bobrick / Comedie
Regia: Marius Gîlea
Cu: Ana Odagiu, Silvian Vâlcu, Marius Gîlea
Producator: Teatrul Rosu
Ziua 11/ Marti, 11 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunile CONFERINTELE BACOVIA
Conferinta scolilor de teatru din România

Ora 11.00 / Café du Théâtre Bacau
Sectiunea TEATRU RADIOFONIC
Povestea unui spectacol: “Suzana”, de Ilinca Stihi
Regia artistica: Ilinca Stihi
Invitati: Andi Vasluianu, Madalina Ghitescu, Tania Popa, Ioana Sihota, Orodel Olaru, Mihnea Mardare, Andrei Popov, Maria Chivu, Axel Moustache si Roxana Lepedat
O productie a Societatii Române de Radiodifuziune.
Ora 15.00 – 17.00 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE

Workshop
Amanitas Fire Theater (Cehia)
V.O.S.A. Theatre (Cehia)

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT
„7 dintr-o lovitura”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
Cu: Ilinca Manolache, Anghel Damian, Catalin Babliuc, Lia Bugnar, Andrei Runcanu, Nicoleta Lefter, Marius Manole, Maria Obretin

Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 30

Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„9 din 10”
Dramaturgia: Ana Cucu Popescu
Regia: Leta Popescu
Cu: Oana Hodade, Oana Mardare, Doru Mihai Talos
O productie a Asociatiei Reciproca în colaborare cu Reactor de creatie si experiment, Cluj – Napoca
Durata: 70 minute

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT/ THEATERS IN MOTION (TEATRE ÎN MISCARE)
“History of Dissent in Rusia”
Producator: Teatr. Doc (Rusia)
Spectacolul se joaca în limba rusa. Cu subtitrare în limba româna.

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Tarul Ivan îsi schimba meseria”, dupa „Ivan Vasilievici”, de Mihail Bulgakov /Comedie
Regia: Gelu Colceag
Cu: Mircea Rusu/ Doru Ana, Radu Gabriel / Vlad Corbeanu, Marius Gîlea, Maria Danescu, Diana Cavalotti / Ioana Ancea, Vlad Logigan, Gabriel Costin. Sergiu Flesner / Silviu Debu, Ana Maria Bercu / Ana Covalciuc, Eduard Cârlan, Gigi Iordache, Mihai Persa, Alexandru Gradinaru, Marius Dragus, Emilian Marnea, Laurentiu Dragan, Lucian Ionescu, Ionut Iftimiciuc, Vlad Barzanu/Victor Tapeanu, Alexandru Calin, Cristiana Ionita, Bianca Popescu, Andreea Sovan Petrila, Mihaela Velicu / Irina Stefan, Silviu Debu / Gabi Costin.
O productie a Teatrului Metropolis, Bucuresti

Ora 20.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
“Cupluri”, dupa David Lindsay-Abaire / Comedie
Regia: Vlad Zamfirescu
Cu: Diana Cavaliotti, Andreea Vasile, Tudor Aaron Istodor, Mihai Conrad Mericoffer/ Dan Radulescu, Irina Velcescu/ Cristina Florea
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 10

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Suprafete alunecoase”
Scenariul si regia: Octavian Strunila
Cu: Octavian Strunila, Ana Odagiu, Alexandra Apetrei si Toma Danila
Producator: Asociatia Art Manifest

Ora 22.30 / Catedrala Romano – Catolica „Sfintii Petru si Paul”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Décalages”
Defactor (Cehia)

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„High Dreaming”
V.O.S.A. Theatre (Cehia)
Ziua 12/ Miercuri, 12 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunile CONFERINTELE BACOVIA
„Terapia prin arta”

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT / RYTHMICITY
„Maidan” / Performance de teatru-dans, dupa povestirea “Jocul”, de
Mircea Cartarescu

Concept muzical: Calin Grigoriu
Muzica live: Calin Grigoriu, Tudor Morar

Lights Design: Cristi Niculescu

Cu: Teodora Budescu, Ana Turcu, Florin Craciun, Marian Olteanu, Vlad
Troncea, Vlad Benescu, Alexandru Apostol
Un spectacol de Lorette Enache

Ora 19.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea Sectiunea RythmiCity
“Concert pentru Suflet”
Proiect Salonul de Piane, Bacau
Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Provizoriu”
Idee & concept: Raul Coldea si Petro Ionescu
Cu: Catalin Filip, Diana Nedescu si Doru Talos
O productie Reactor de creatie si experiment, Cluj – Napoca

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
”Noi 4”, de Lia Bugnar
Regia: Dorina Chiriac
Muzica: Ada Milea
Cu: Lia Bugnar, Maria Obretin, Ilinca Manolache, Marius Manole
O productie Godot Café-Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 30

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
“O furtuna”, dupa William Shakespeare
Regia: Silviu Purcarete
Scenografia: Dragos Buhagiar
Cu: Ilie Gheorghe, Sorin Leoveanu, Valentin Mihali, Romanita Ionescu, Constantin Cicort, Nicolae Poghirc, Adrian Andone, Angel Rababoc, Catalin Baicus, George Albert Costea, Catalin Vieru, Iulia Lazar, Monica Ardeleanu, Iulia Colan, Petra Zurba.
Un spectacol al Teatrului National “Marin Sorescu” Craiova

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
“Advertego”
Text: Botos Bálint si trupa
Regizor: Botos Bálint
Dramaturgi: Bertóti Johanna si Csuszner Ferencz
Coregrafie: Sinkó Ferenc
Cu: Csepei Zsolt, Imecs-Magdó Levente, Molnár Bence, Seb?k Maya, Simó Emese, Udvari Tímea, Vetési Nándor
O productie Varoterem Projekt, Cluj – Napoca
Durata spectacolului: 1 h 40 min.
Spectacol subtitrat în limba româna si în limba engleza.

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
“Ce poti sa faci în 10 minute” / Trilogia Americana
Traducerea, adaptarea, colajul si regia artistica: Doina Antohi
Cu: Ana Bianca Popescu, Oana Puscatu, Alina Petrica, Silvana Negrutiu, Cezar Grumazescu, Idris Clate, Alex Calin, Lucian Ionescu.
O productie DramaForTheMasses
Durata: 1h 30 min.

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Carminho (Portugalia) / Concert fado

Ora 23.30 / Parcul “Cancicov”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Frame games”
Producator: Antagon Theater AKTion (Germania)

Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)

Ziua 13/ Joi, 13 august 2015
Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea INDEPENDENT / RYTHMICITY
“Rencontres”
Scenariu, regie si interpretare: Dragos Huluba, Violeta Huluba
Producator: Compania Passe-Partout Dan Puric

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
“Aici nu se simte” & “Oase pentru Otto”, de Lia Bugnar
Regia: Lia Bugnar
– “Aici nu se simte” / Durata: 50 min.
Cu: Lia Bugnar, Marius Manole
– “Oase pentru Otto” / 60 min.
Cu: Medeea Marinescu, Lia Bugnar, catelul-actor Iago (”Oase pentru Otto”)
Producator: Godot Café -Teatru, Bucuresti

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
”Mein Kampf”, de George Tabori
Dramaturgia: Catalin Stefanescu
Regia: Alexandru Dabija
Muzica: Ada Milea, Anca Hanu
Cu: Ionut Caras, Cristian Grosu, Radu Largeanu, Catalin Herlo, Silvius Iorga, Sorin Leoveanu, Matei Rotaru, Angelica Nicoara, Romina Merei / Diana Buluga, Patricia Brad, Anca Hanu, Ramona Dumitrean, Cristian Rigman, Alexandra Tarce
Teatrul National Cluj – Napoca

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
”Kean”, dupa J.P. Sartre & W. Shakespeare
Regie: Mihai Nitu
Cu: Mihai Nitu, Iulia Verdes, Vladimir Albu

Coordonator proiect: Adrian Titieni
Producator: Teatrul Mignon, Bucuresti

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
”Intuitia masculina” / Trilogia Americana
Colajul si regia: Doina Antohi
Cu: Oana Puscatu, Ana Bianca Popescu, Alina Petrica, Silvana Negrutiu, Alex Calin, Idris Clate, Cezar Grumazescu, Lucian Ionescu.
La pian: Vlad Pasencu (muzica spectacolului este interpretata live)
Producator: Godot Café -Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 20
Ora 22. 30 / Catedrala Romano – Catolica „Sfintii Petru si Paul”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
«Little Nemo»

Producator: Il Posto Vertical Dance (Italia)

Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)
Ziua 14/ Vineri, 14 august 2015

Ora 11.00 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Centrul de Conferinte
Sectiunea CONFERINTELE BACOVIA

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Ziua în care nu se cumpara nimic”, de Kim Atle Hansen / Comedie / 16+
Regia: Horia Suru
Coproductie: Spectacol este creat de ProDrama în parteneriat cu Programul 9G al Teatrului National “I.L.Caragiale” Bucuresti, realizat cu sprijinul ArCuB
Durata: 1 h 10 min.
Ora 20.00 / Centrul de Cultura „George Apostu”
Sectiunea INDEPENDENT
„Statuia Libertatii v 2.0”, adaptare dupa „Phantom Pains”, de Vasily Sigarev
Regia: Alexandru Arion
Cu: Alexandru Arion, Razvan Banut, Ingrid Robu
O productie Reactor de creatie si experiment, Cluj – Napoca
Ora 20.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Maria de Buenos Aires”, de Astor Piazzolla / Horacio Ferrer
Regia: Ada Lupu
Directia muzicala: Alin Stoianovici & Nuevo Tango Quintet
Coregrafia: Razvan Mazilu
Cu: Sânziana Tarta, Victor Bucur, Claudia Ieremia, Ion Rizea, Cristina König, Iuliana Craescu, Corina Dohanici, Adriana Sâncraian, Matei Chioariu, Raul Bastean, Raul Lazarescu si Adrian Cozan, Cristina Daju, Silviu Gusat.
O productie a Teatrului National „Mihai Eminescu”, Timisoara
Durata: 1h 40

Ora 21.00 / Pub S4
Sectiunea INDEPENDENT
„Doua liniute”, de Lia Bugnar
Cu: Medeea Marinescu, Marius Manole, Catalin Babliuc, Ilinca Manolache, Istvan Teglas, Anghel Damian, Irina Antonie
Regia: Lia Bugnar
Producator: Godot Café -Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 30

Ora 21.00 / Beraria cu noroc
Sectiunea INDEPENDENT
„Orice pentru tine” / Trilogia Americana
Regia, colajul si traducerea: Doina Antohi
Cu: Alexandru Conovaru – invitat special –, Lucian Ionescu, Oana Puscatu, Ana Bianca Popescu, Cezar Grumazescu, Idris Clate
O productie Drama for the Masses.

Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity / POVESTEA NOASTRA
“Leonce si Lena” / Comedie muzicala / 16+
Scenariul de Mihai Maniutiu si Ada Milea, dupa Georg Büchner
Regia: Mihai Maniutiu
Coregrafia: Vava Stefanescu
Muzica: Ada Milea
Cu: Richard Balint, Eugen Neag, Alina Leonte, Emil Sauciuc, Daniel Vulcu, Andreea Gabor, Angela Tanko, Mihaela Gherdan, Simona Codreanu, Razvan Vicoveanu, Pavel Sîrghi, Alin Stanciu, Radu Tudor, George Dometi
Orchestra: Andrian Locovei (acordeon), Florian Chelu (chitara bass), Alexandru Szuz (tobe), Richard Balint (chitara)
Producator: Teatrul “Regina Maria”, Oradea
Ora 22.30 / Catedrala Romano – Catolica „Sfintii Petru si Paul”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
«Little Nemo»

Producator: Il Posto Vertical Dance (Italia)

Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
« Time out »

Producator: Antagon Theater AKTion (Germania)

Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Les tambours de feu”
Deabru Belzak (Spania)

Ziua 15/ Sâmbata, 15 august 2015
Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea TEATRE ÎN MISCARE/THEATERS IN MOTION
„13” / Teatru – dans
Regia: Farkas Tamás – Tapasztó Ern?
Coregraf: Farkas Tamás
Cu: Móricz Bence, Gál Nóra
Producator: Aradi Kamaraszínház (Arad, România), Ansamblul Tabán (Békéscsaba, Ungaria, Formaáia Juhász (Subotita, Serbia)

Ora 19.00 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
«FURTUNA», dupa William Shakespeare
Regia: Alexander Morfov
Cu: Ion Caramitru, Crina Semciuc, Mihai Calin, Istvan Teglas, Alexandru Calin , Gavril Patru, Ioan Andrei Ionescu, Andrei Finti, Vitalie Bichir, Marcelo – S. Cobzariu, Mihai Calota, Eduard Cârlan, Madalin Mandin, Idris Clate, Ionut Toader, Axel Moustache, Eduard Adam, Alexandra Poiana.
Un spectacol al Teatrului National “I.L.Caragiale” Bucuresti

Ora 20.30 / Sala Ateneu
Sectiunea RythmiCity / Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„ActOrchestra” / Spectacol de muzica si pantomima / Comedie
de Creatie colectiva
Regia: Horia Suru
Cu: Petre Ancuta, Florin Calbajos, Emilian Mârnea
Productie realizata sub auspiciile Centrului de Creatie si Cercetare “Ion Sava”, în cadrul programului Teatrului National Bucuresti, pentru Noua Generatie de creatori (9G).
Durata: 1 h
Ora 22.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
“Laugh Story” / Teatru – concert / Comedie musicala
Cu: Anca Sigartau, Ionut Burlan.
Productie: Teatrul Arca, Clubul LaScena
Regie: Theo Herghelegiu
Muzica live: Calin Grigoriu (reorchestrare, compozitie, chitara si mandolina), Tiberiu Chirnaus (pian), Cezar Cazanoi (sax, flaut) si Paul Luculescu (percutie).

Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
“Corazon de angels”
Producator: Theater Tol (Belgia)

Ziua 16/ Duminica, 16 august 2015

Ora 18.00 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Mare
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Electra”, dupa Euripide si Eschil
Regia: Bocsárdi László
Muzica: Csaba Boros
Dramaturgia: Zsolt Benedek
Costumele: Zsuzsanna Kiss
Decorul: Bartha József
Cu: Isa Berger, Harald Weisz, Konstantin Keidel, Ida Jarcsek-Gaza, Radu Vulpe
Producator: Teatrul German de Stat, Timisoara
Spectacolul se joaca în limba germana, cu subtitrare în limba româna.

Ora 20.30 / Teatrul Municipal Bacovia/ Sala Studio
Sectiunea INDEPENDENT
„Chroniques des jours entiers, des nuits entières”, de Xavier Durringer
Regia: Mihaela Triboi si Silvia Ciobanu
Distributia: Florin Galan, Constantin Viscreanu, Raluca Bontea, Georgiana Asaftei, Mihaela Triboi
Teatrul ATELIER, Bucuresti
Spectacolul se joaca în limba franceza, cu subtitrare în limba româna

Ora 20.30 / Teatrul de Vara „Radu Beligan”
Sectiunea POVESTEA NOASTRA
„Prostii sub clar de luna”, de Teodor Mazilu
Regia, scenografia, spatiul sonor: Ovidiu Lazar
Cu: Livia Iorga, Roxana Mârza, Doru Aftanasiu, Horia Verives, Brândusa Aciobanitei
Oana Sandu, Radu Homiceanu
Producator: Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi
Durata: 2h 10 min. (fara pauza)
Ora 22.30/ Scena Hotel Decebal
Sectiunea RythmiCity
Mankush – “Electroswing to Cabaret Folkloric”
În concert: Manuela Cara si Anca Sigartau
Ora 23.30 / Piata Tricolorului
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE
„Faust III”
Producator: Antagon Theater AKTion (Germania)
Ora 23.30 / Piata Catedralei Ortodoxe „Înaltarea Domnului”
Sectiunea STREET ART PERFORMANCE

“Pedaleando hacia el cielo”
Producator: Theater Tol (Belgia)

Ora 24.30 / Centrul de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”/ Hala de Teatru
Sectiunea INDEPENDENT
”O piesa desantata”, de Lia Bugnar / Comedie
Regia: Dorina Chiriac
Cu: Marius Manole, Ilinca Manolache, Radu Iacoban, Lia Bugnar, Andrei Alexandru Hutuleac
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti
Durata: 1h 30 min.
Producator: Godot Café-Teatru, Bucuresti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com