Pastorala de Sfintele Pasti 2012 a Patriarhului României



† DANIEL

www.basilica.ro
www.basilica.ro

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP AL BUCURESTILOR, MITROPOLIT AL MUNTENIEI SI DOBROGEI, LOCTIITOR AL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI SI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE. PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER SI PREAIUBITILOR CREDINCIOSI DIN ARHIEPISCOPIA BUCURESTILOR HAR, MILA SI PACE DE LA HRISTOS-DOMNUL NOSTRU, IAR DE LA NOI PARINTESTI BINECUVÂNTARI
„prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat”
(Isaia 53, 5)

HRISTOS A ÎNVIAT!

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Hristos Cel rastignit si înviat S-a aratat ucenicilor Sai în seara zilei Învierii Sale, pentru a-i încredinta ca El a trecut prin moarte si a biruit-o. Trupul lui Hristos n-a cunoscut stricaciunea în mormânt, pentru ca era unit cu Dumnezeirea Fiului Cel vesnic. Iar sufletul lui Hristos n-a fost tinut în iad, tot pentru ca era unit cu Dumnezeirea Sa. Moartea, ca despartire a sufletului de trup, fiind pentru om urmarea pacatului (cf. Romani 6, 23), prima lucrare a lui Hristos dupa biruinta Sa asupra mortii a fost aceea de a împartasi ucenicilor Sai puterea de a ierta pacatele (cf. Ioan 20, 19-23). Însa, ucenicul Toma, nefiind prezent acolo cu ceilalti, dar voind apoi sa se încredinteze de adevarul Învierii lui Hristos în chip material, prin simturi, a zis: „daca nu voi pune degetul meu în semnul cuielor si daca nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede” (Ioan 20, 25). De aceea, peste opt zile, Hristos-Domnul S-a aratat si lui Toma, zicându-i: „Adu degetul tau încoace si vezi mâinile Mele si adu mâna ta si o pune în coasta Mea; si nu fi necredincios, ci credincios. A raspuns Toma si I-a zis: Domnul meu si Dumnezeul meu! Iisus i-a zis: Pentru ca M-ai vazut, ai crezut. Fericiti cei ce n-au vazut si au crezut!” (Ioan 20, 27-29). Cu alte cuvinte, fericiti sunt cei care vad duhovniceste, cu ochii credintei, pe Dumnezeu Cel nevazut, pentru ca simt prezenta Lui dumnezeiasca iubitoare si vindecatoare. Întelegem ca Hristos-Domnul Cel înviat din morti, cu iubire si întelepciune, dojenind si luminând pe ucenicul Sau Toma, îl vindeca de îndoiala sau de putinatatea credintei lui.

Când s-a atins de trupul omenesc al lui Iisus Cel înviat, Toma a marturisit dumnezeirea Lui, zicând: Domnul meu si Dumnezeul meu!

Toma s-a atins de trupul material, vazut si limitat al lui Hristos, dar a marturisit pe Dumnezeu Cel nematerial, nevazut si nemarginit. El s-a atins de semnele Crucii si a marturisit slava Învierii. S-a atins de semnele suferintei si ale mortii trecatoare, dar a marturisit puterea Învierii si a vietii vesnice. S-a atins de semnele lasate în trupul lui Hristos de pacatele oamenilor (tradare, invidie, ura si violenta), dar a marturisit puterea iubirii lui Dumnezeu mai tare decât pacatul si moartea. S-a atins de semnele istoriei pacatoase care ucide, dar a marturisit vesnicia iubirii milostive a lui Dumnezeu care daruieste viata.

S-a atins de semnele bolii pacatului omenesc, dar a marturisit lumina vindecarii dumnezeiesti, ca sa se împlineasca profetia lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt, a rezu¬mat taina legaturii dintre Cruce si Înviere, în cuvintele: „(…) prin ranile Lui noi toti ne-am vindecat” (Isaia 53, 5).

Ranile patimirilor lui Hristos Cel rastignit s-au vindecat prin Înviere. Desi nu mai sângereaza, ele totusi însemneaza ceva: sunt stigmate sau semne care confirma si comunica iubirea Lui smerita mai tare decât pacatul si moartea. Urmele Crucii, desi vindecate prin Înviere, ramân totusi imprimate în trupul lui Hristos Cel preaslavit, pentru a ne arata ca suferintele si nevointele omului în lupta sa cu pacatul în istorie nu sunt uitate de Dumnezeu în vesnicie, ci vindecate si luminate sau transfigurate în semne de biruinta ale iubirii rastignite asupra pacatului (egoismului), mortii si iadului.

Cântarile Canonului Învierii arata puterea vindecatoare a Sfintei Cruci, adica a Sfintelor Patimiri ale Domnului Iisus Hristos, astfel: „Suitu-Te-ai pe Cruce, patimile mele vindecându-le cu patima preacuratului Tau trup pe care de voie l-ai purtat” (Canonul Învierii, gl. IV, cântarea a 4-a, Duminica, la Utrenie).

Mântuirea, ca vindecare a naturii umane de pacat, de moarte si de coruptibilitate sau stricaciune, este cântata în slujba Sfintelor Pasti, astfel: „Cu trupul adormind, ca un muritor, Împarate si Doamne, a treia zi ai înviat pe Adam din stricaciune ridicând si moartea pierzând; Pastile nestricaciunii, lumii de mântuire” (Lumi¬nânda, Utrenia Sfintelor Pasti).

De asemenea, este semnificativ faptul ca prima sarbatoare dupa Sfintele Pasti, Vinerea din Saptamâna luminata, este numita Izvorul Tamaduirii sau Izvorul cel de Viata purtator. Sarbatoarea aceasta ne aminteste ca harul tamaduitor sau vindecator al lui Dumnezeu s-a aratat lânga Constantinopol, într-un loc pe care a fost zidita o biserica închinata Maicii Domnului. În aceasta biserica s-au vindecat mai multi împarati, patriarhi, monahi si simpli credinciosi, prin milostivirea Mântuitorului Iisus Hristos si a Maicii Domnului (Vezi Sinaxarul zilei de Vineri, în Saptamâna luminata).

Legatura dintre Vinerea Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos si Vinerea Izvorului Tamaduirii ne arata taina Bisericii lui Hristos ca spatiu de vindecare de boala si eliberare de pacate. De fapt, Maica Domnului care a stat lânga Crucea lui Hristos Cel rastignit si a vazut ranile din mâinile si picioarele Lui, precum si rana din coasta Lui împunsa, din care a iesit sânge si apa (cf. Ioan 19, 34), simboluri ale Botezului si Euharistiei, a devenit icoana vie a Bisericii lui Hristos plina de harul tamaduitor daruit ei de Hristos Cel rastignit si înviat.

Sarbatoarea Izvorul Tamaduirii ne arata ca harul vindecator al lui Hristos Cel rastignit si înviat se revarsa în Biserica, prin Sfintele ei Taine si rugaciuni, în mod deosebit, prin milostivirea si rugaciunile Maicii Domnului, dupa cum se spune în slujba Vecerniei din Vinerea Izvorului Tamaduirii: „Lucruri minunate si uimitoare a savârsit Stapânul cerurilor, dintru început prin tine, cea cu totul fara prihana. Ca si de sus a picurat (har) lamurit ca o ploaie, în pântecele tau, dumnezeiasca Mireasa, aratându-te pe tine izvor din care curge toata bunatatea si multimea de tamaduiri, izvorând din belsug faceri de bine tuturor celor ce au nevoie de întarirea sufletelor si de sanatatea trupului prin apa harului” (Vineri, în Saptamâna luminata, Stihira din slujba Vecerniei, vezi Penticostar, Bucuresti, 1973, p. 52).

În toate Duminicile care urmeaza dupa Sarbatoarea Învierii Domnului pâna la Sarbatoarea Înaltarii Domnului, se arata, într-un fel sau altul, puterea vindecatoare a lui Hristos, atât pentru suflet, cât si pentru trup. Astfel, Duminica femeilor mironosite ne arata ca aceste femei au fost vindecate de teama primind bucurie de la Hristos, Care le spune: „Bucurati-va! (…) Nu va temeti!” (Matei 28, 9-10).

Duminica Slabanogului de la Vitezda ne arata ca vindecarea acestuia de paralizie a fost în acelasi timp o tamaduire sufleteasca si trupeasca, o izbavire de pacat si de boala. Duminica Samarinencei ne arata ca aceasta femeie, diferita de evrei ca neam si credinta, a fost vindecata de afectiunea ei dezordonata si de necunoasterea adevaratei credinte. Iar Duminica Orbului ne arata ca vindecarea unui orb din nastere are ca scop preamarirea iubirii si milostivirii lui Dumnezeu pentru oameni, ca ei sa înteleaga ca atât sanatatea (vederea normala), cât si vindecarea de boala sunt daruri de la Dumnezeu.

În timpul vietii Sale pamântesti, de la Nasterea Sa în Betleem pâna la Înaltarea Sa la cer pe muntele maslinilor, Hristos-Domnul, prin tot ceea ce este El ca Dumnezeu-Om, prin tot ceea ce învata si face, de fapt vindeca si înnoieste, sfinteste si înalta firea noastra omeneasca, pentru ca uneste vointa umana cu vointa divina, împlinind voia lui Dumnezeu-Tatal prin smerita ascultare si daruire de sine întru iubire fata de Dumnezeu si fata de oameni.

„Cel care l-a facut pe om (…) Se face El însusi patimitor, pentru a vindeca patimile noastre prin Patima Sa; si astfel desfiintând în tru¬pul Sau patimile noastre care întrecusera orice masura, în marea Sa iubire de oameni reînnoieste în Duhul puterile sufletului nostru” (Sfântul Maxim Marturisitorul, Capete despre cunostinta de Dumnezeu si iconomia întruparii, III, 14, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Ed. Sophia, Bucuresti, 2001, p. 244) – dupa cum spune Sfântul Maxim Marturisitorul, de la a carui moarte se împlinesc anul acesta 1350 de ani.

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

În Persoana divino-umana a Mântuitorului Iisus Hristos Cel rastignit si înviat, se afla, asadar, izvorul vindecarii noastre de pacat si de urmarile lui: boala, suferinta, moartea si stricaciunea.

Taina Pocaintei sau a Marturisirii si iertarii pacatelor, pre-cum si Taina Sfântului Maslu sunt izvoare permanente de vindecare de pacate, de patimi, de boli si de suferinte. În toate Sfintele Taine ale Bisericii lucreaza harul Preasfintei Treimi, care ne arata iubirea milostiva a lui Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor noastre (Slujba Sfântului Maslu) si Izvorul tamaduirilor (Slujba sfintirii apei).

De aceea, Sfântul Ioan Gura de Aur a numit Biserica lui Hristos „farmacie duhovniceasca, unde se pregatesc leacuri noi, ca sa ne vindecam de ranile pe care ni le face lumea” (Omilii la Ioan, II, 5, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 254).

Acelasi Sfânt Parinte cheama la vindecare sufleteasca si mântuire zicând: „Intrati în biserica si marturisiti-va pacatele voastre, caindu-va pentru ele; caci acolo veti afla doctorul care va vindeca, iar nu un judecator care sa va osândeasca; acolo nu se cere pedepsirea pacatosului, ci se da iertarea pacatelor” (Omilii despre pocainta, III, 4, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 263).

Însa iertarea pacatelor se arata duhovniceste mai ales în vindecarea de ele. De aceea, cartea numita Constitutiile Apostolice (sec. IV) îndeamna pe episcop, ca pastor de suflete, sa fie un medic duhovnicesc: „Ca un doctor iubitor si plin de mila, îngrijeste-i pe cei pacatosi, folosind doctoriile potrivite pentru a-i vindeca; si nu numai taind, arzând si prin leacuri usturatoare, ci si legând si oblojind, dând leacuri placute si care închid repede ranile, racorind si îmbarbatând prin cuvinte blânde. Dar daca rana este adânca, spal-o si leag-o bine, ca sa nu se întinda si la partea sanatoasa; daca este infectata, curat-o cu leacuri usturatoare, adica dojeni; daca s-a cangrenat, arde si scoate afara partea rea, poruncind posturi si ajunari” (Constitutiile Apostolice, II, 40, 5-8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 263).

Prin urmare, în Biserica Ortodoxa, canonul sau epitimia nu este o pedeapsa, ci o doctorie, o pavaza contra pacatului. Pocainta este reînnoirea harului primit la Botez; ea ne aduce vindecarea si înnoirea vietii spirituale. Ea ne pregateste pentru primirea Sfintei Împartasanii sau Euharistii, spre „tamaduirea sufletului si a trupu-lui”, spre „iertarea pacatelor si spre viata de veci”, cum se spune în rugaciunile de la Împartasire.

Iar prin împartasirea cu Trupul si Sângele Domnului din Sfânta Euharistie ne pregatim pentru Înviere (cf. Ioan 6, 51-58). De aceea, Sfânta Euharistie a fost numita „leacul nemuririi” (Clement Alexandrinul, Cuvânt împotriva elinilor, X, 106, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 273) sau „leacul nemuririi si doctorie pentru a nu muri, ci a trai vesnic în Iisus Hristos” (Sf. Ignatie Teoforul, Epistola catre Efeseni, XX, 2, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 273).

Prin Taina Sfântului Maslu se daruieste bolnavilor vindecarea sufleteasca si trupeasca, adica iertarea de pacate si tamaduirea de boala sau alinarea suferintei (cf. Marcu 6, 13 si Iacob 5, 14-15).

Însa pentru vindecarea si mântuirea noastra sufleteasca si trupeasca este nevoie de multa credinta si de multa staruinta în rugaciune, precum si de iubire milostiva fata de semeni.

De aceea, Sfântul Macarie spune în aceasta privinta: „Daca cineva nu se apropie de Domnul, împins de propria-i vointa si cu tot sufletul si nu se roaga cu credinta puternica, nu dobândeste vindecarea (…). Noi n-am dobândit înca vindecarea duhovniceasca si mântuirea pentru ca nu-L iubim din toata inima si nici nu credem în El cu adevarat. Sa credem deci în El, sa ne apropiem cu adevarat de El, pentru ca sa lucreze îndata adevarata tamaduire în noi” (Sf. Macarie, Omilii duhovnicesti (col. II), XX, 8, cf. Jean Claude Larchet, Terapeutica…, p. 289).

Iubiti frati si surori în Domnul,

Astazi vedem în jurul nostru multa suferinta, multe boli sufletesti si trupesti care au nevoie de alinare si de vindecare. Din cauza crizei economice, spitalele s-au rarit, medicii s-au împutinat, medicamentele s-au scumpit, iar bolile s-au înmultit. În acest context nefericit, prin proclamarea anului 2012 ca An omagial al Sfântului Maslu si al îngrijirii bolnavilor, Biserica noastra încearca totusi sa contribuie mai mult la alinarea suferintei atât prin lucrarea ei liturgica, duhovniceasca si pastorala (mai ales Sfântul Maslu), cât si prin lucrarea ei social-filantropica si social-medicala (cabinete si centre medicale), inclusiv printr-o cultura medicala a populatiei, prin care oamenii sunt sfatuiti sa pretuiasca mai mult darul sanatatii, evitând bolile, si sa fie recunoscatori fata de persoanele care îi ajuta sa se vindece, mai ales când ei singuri, din cauza saraciei, nu-si pot plati consultatiile sau medicamentele.

În acest sens, pentru alinarea suferintei si pentru cultivarea sanatatii este nevoie nu numai de o mai intensa cooperare între Stat si Biserica, ci si de conlucrare între diferite institutii si organizatii sociale si de caritate, printr-o serie de programe pe care le-am putea numi solidaritate pentru sanatate.

În orice caz, trebuie sa unim mai mult stiinta cu spiritualitatea, arta medicala cu rugaciunea, cuvântul bun cu fapta de ajutorare, grija pentru sanatatea noastra cu grija si pentru sanatatea celor din jurul nostru si a celor mai departe de noi.

Astazi, preotii de la orase si sate, precum si vietuitorii din manastiri cunosc multele probleme cu care se confrunta oamenii batrâni, bolnavi, saraci si singuri, familiile cu multi copii, adesea afectate de somaj si de lipsuri multe. De aceea, îi îndemnam sa sporeasca, acolo unde pastoresc, activitatile de ajutorare frateasca a bolnavilor si saracilor, astfel ca iubirea vindecatoare a lui Hristos Cel rastignit si înviat sa fie cât mai lucratoare prin oameni cu suflet bun si cu dare de mâna, stiind ca fapta cea buna, izvorâta din iubire milostiva, va fi rasplatita cu binecuvântare în lumea aceasta si cu mântuire în viata vesnica, potrivit iubirii pe care a aratat-o fiecare fata de oamenii aflati în suferinta si în nevoi (cf. Matei 25, 31-46).
În aceste zile de sarbatoare, de lumina si bucurie pentru viata noastra crestina, va îndemnam pe toti, cu parinteasca si frateasca dragoste în Hristos, sa aratati lumina dreptei credinte si a faptelor bune pretutindeni unde va aflati, sa împartasiti si altora bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Vindecatorul si Mântuitorul nostru.
Cu prilejul Sfintelor Sarbatori de Pasti, va adresam tuturor parintesti doriri de sanatate si mântuire, de pace si bucurie, dimpreuna cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”
Al vostru catre Hristos Domnul rugator,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Invierea Domnuluiu-www.basilica.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *