„Niciun copil invizibil!”, proiect sprijinit de UNICEF

Institutia Prefectului Bacau impreuna cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau si cu sprijinul Reprezentantei UNICEF in Romania continua si anul acesta  proiectul demarat in 2011 cu titlul „Prima prioritate: niciun copil invizibil!”.

Proiectul urmareste sa consolideze capacitatea autoritatilor locale de a sustine servicii de prevenire. La ora actuala in Romania, cu precadere in mediul rural, se simte acut lipsa unui sistem de asistenta sociala care sa previna o serie de probleme, printre care cele mai grave care afecteaza copilul sunt separarea de familia naturala si violenta sub diverse forme. Cand sistemul de prevenire nu functioneaza, intervine sistemul de protectie a copilului, dar actiunea acestuia este exclusiv reparatorie.

La nivel local, proiectul va pune in continuare accentul pe identificarea familiilor la risc si realizarea unor planuri coerente de evaluare a nevoilor, pe implementarea cu eficacitate si eficienta a serviciilor sociale de baza si pe cresterea accesului la acestea pentru copiii cei mai vulnerabili si familiile lor. Sprijinul si sustinerea  pe care DGASPC continua sa le ofere, constituie o componenta esentiala a proiectului, perfect  adaptata nevoilor concrete identificate în teren.

„În anul 2011, proiectul a fost derulat în 96 de comune din judetele: Bacau, Botosani, Buzau, Iasi, Neamt, Suceava, Vaslui si Vrancea. Vizitele asistentilor sociali la peste 120.000 de familii din aceste comune au adus în atentia autoritatilor locale, in plus fata de cazurile deja existente si cunoscute, inc? 3.041 de cazuri de copii aflati în situatii care necesita interventie, dar despre care nu se stia nimic. Cu alte cuvinte, peste 3.000 de copii „invizibili”. Dincolo de problemele generate de saracie care afecteaza trei sferturi din cazuri, o treime dintre fetele si baietii identificati sunt la risc de abuz, neglijare si violenta si o cincime la risc de abandon scolar“, a precizat Nicoleta Zarnescu, purtator de cuvant al Institutiei Prefectului Bacau.

Pe baza evaluarii proiectului la finele anului trecut si pentru a creste impactul acestuia, in anul 2012 proiectul isi ajusteaza interventiile atat in termeni de activitati cat si de arie de acoperire. Spre exemplificare in judetul Bacau proiectul este derulat in comunele: Blagesti, Berzunti, Colonesti, Corbasca, Gura Vaii, Rachitoasa, Stanisesti si Ungureni, iar activitatile sale tintesc beneficiarii conform paginii descriptive anexate.

 

Evaluarea facuta dupa primul an de implementare a demonstrat ca proiectul este relevant nu doar pentru ansamblul de comunitati ci si pentru Strategia Nationala in domeniul Protectiei si Promovarii Drepturilor Copilului (2008-2013), atestand eficienta interventiilor si furnizand informatiile si datele necesare pentru implementarea eficienta a strategiei.

Proiectul construieste pe experienta acumulata prin dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul comunitatii. Odata serviciile aduse mai aproape de copiii vulnerabili si familiile lor, se poate preveni separarea copilului de familie si intrarea lui in sistemul de protectie specializata. Existenta unor sisteme de prevenire comunitare functionale inseamna o copilarie mai buna pentru copiii vulnerabili, comunitati mai unite si mai implicate si costuri mai eficiente pentru stat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com