Mostenirea profesorului Paul Taralunga (Galerie Foto)

Comuna bacauana Prajesti se poate mândri cu mostenirea lasata de profesorul de biologie Paul Taralunga, care s-a stins anul acesta. De pe urma cunoscutului profesor bacauan au ramas o gradina botanica, unica în Europa, care se întinde pe aproximativ 2 hectare dar si Muzeul Paul Taralunga, aflat vis-a-vis de Primaria Prajesti. Daca muzeul se afla în stare foarte buna, deoarece a fost Muzeul Paul Taralunga-pui monstruMuzeul Paul Taralunga-urs (7)reabilitat curând, Gradina Botanica Prajesti este lipsita de specialisti autorizati. Deja au disparut mai multe specii de plante, aduse din toate colturile lumii de profesorul Taralunga. Mai mult, anul acesta Consiliul Local a predat, formal, gradina care are sute de specii de flori si arbori, Scolii Prajesti, dar protocolul nu s-a mai pus în aplicare. Mai mult, scoala nu are posibilitatea finantarii unei gradini botanice, deoarece bugetul este argumentat strict pe numarul de elevi si pe alte cheltuieli acceptate de legislatia în vigoare. Chiar si asa, gradina lasata în urma de profesorul Paul Taralunga înca este un rai pentru orice vizitator. La tot pasul poti vedea flori din India, Gingo Biloba, nuci negri sau plante cunoscute in limbaj popular ca floarea studentului.

In aceasta toamna lucrarile la gradina botanica sunt deja intarziate. Asta, deoarece de ingrijirea plantelor si de scoaterea bulbilor de flori se ocupa doar doua persoane.

Eugen Antica

Gradina din Prajesti este singura gradina botanica din Europa, din mediul rural. Profesorul Paul Taralunga a amenajat un teren, care altadata era mlastinos si plin de buruieni si sprini. Pasiunea dascalului dar si eforturile depuse în ultimile decenii au schimbat radical peisajul din centrul comunei. Vizitatorul poate vedea, în acelasi loc, magnolii, migdali, salcii sau  flori orientale.

Gradina Botanica a suferit unele modificari, motivate de dorinta autoritatilor locale de a atrage mai multi vizitatori. Au fost adusi doi pauni, din care unul a murit dar si trei caprioare. Doua dintre ele au deja nume. Deea si Fetita.

Desi de la primarie totul se vede în roz, conducerea scolii din Prajesti crede ca gradina Botanica din localitate, o adevarata bijuterie lasata de profesorul Taralunga, este pe cale de disparitie. Directorul scolii, profesorul de istorie Dumitru Ficuta, a facut mai multe demersuri, pe lânga Consiliul Judetean si Inspectoratul Scolar Judetean din Bacau pentru ca aceasta gradina sa intre in subordinea Muzeului de Stiinte ale Naturii Ion Borcea, iar de viata speciilor de plante sa se ocupe specialisti biologi.

Muzeul Paul Taralunga -embrioni(2)Imediat dupa disparitia profesorului Paul Taralunga în luna martie a acestui an, intre Consiliul Local, Primaria Prajesti si scoala din localitate a fost încheiat un protocol prin care administrarea si cheltuielile sa intre in sarcina scolii. Doar ca, astfel de cheltuieli nu pot fi facute de o unitate scolara generala, cum este scoala cu clasele 1-8 din Prajesti.

Paul Taralunga a lasat, cu limba de moarte, ca mostenirea lasata dupa mai bine de jumatate de secol de munca si cercetare sa nu fie pierduta. Situatia actuala a gradinii, de care mai au grija, temporar, doua persoane fara calificare în domeniu, l-ar putea face sa se întoarca în mormânt.

Pe de alta parte, autoritatile din Prajesti se pot lauda cu un muzeu, modernizat la standardele actuale. Muzeul Paul Taralunga, aflat vis-a vis de Primarie are monitorizare video, senzori de fum, si chiar sistem de alarma. Exponatele sunt adapostite cu mare grija, astfel încât sa fie evitata degradarea.

Vizitatorul muzeului, pentru doar 3 lei, are ocazia sa vada exponate unice. Iubitorii istoriei au ocazia sa vada cum arata o halebarda sau alte arme folosite în lupta cu turcii. Nu lipsesc monezile vechi si bancnotele, adunate de profesorul taralunga din toate colturile lumii. Pasionatii de biologie pot vedea embrioni umani sau embrioni monstri de miei, porci sau câini. În borcane pot observa deaproape cum arata un miel sau un porc cu doua capete. Tot în formol se gaseste si un pui de delfin sau un calut de mare, la maturitate. În alta camera sunt animalele autohtone, ca vulpea, ursul sau jderul. Printre cele mai interesante exponate se numara coltii unui mamut si craniul unul bivol, gasite, se pare chiar de cunoscutul profesor. Holurile muzeului au expuse cele mai diverse costume populare, colectionate chiar de la oamenii din satul Prajesti.

Paul Taralunga a prins muzeul în actuala stare, modernizat, fapt care l-a bucurat foarte mult. Pe 10 martie 2012, la 91 de ani, a plecat dintre noi. L-au condus pe ultimul drum, în cimitirul ortdox din sat, sute de prieteni si admiratori. În urma lui au ramas Muzeul si Gradina Botanica, dar si responsabilitatea ca munca intelectuala, de cercetare în domeniul biologiei sa nu se piarda. Un reportaj mai amplu pe acesta tema pe Impuls Tv.

 

Impartaseste

Mircea Merticariu a etichetat acest articol cu: , , , , , ,

Un comentariu

  1. D, Opri?an profesor de biologie spune:

    Extrem de interesant? activitatea profesorului Paul Taralunga.
    ?i dac? exist? o gradin? botanic? bine organizat? nu poate fi luat? în administrare de
    Muzeul de ?tiin?ele Naturii Bac?u.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com