O INIMA PENTRU CEI CE SUNT CU NOI, DAR TRAIESC ÎN LUMEA LOR

Articol scris de Ligia-Gabriela JANIK

„Totusi El suferintele noastre le-a purtat

 si durerile noastre le-a luat asupra Lui”. (Isaia 53:4)

Pe doamna Müller Drude am cunoscut-o în luna februarie a.c. într-un azil din Tuttlingen. La cei 83 de ani ai sai, doamna Müller este înca o femeie frumoasa, chipesa dar cu urmele suferintei întiparite pe chipul ei blând. Apropiindu-ma de patul ei, în ochii mari si adânci puteai citi tristete si dezamagire totala. Eram sigura ca va întelege ceea ce încercam sa-i spun, dar nu a fost asa. Se uita la mine cu ochi mari si totusi era absenta.     Oare ce secret si ce tristete se afla in spatele acestui chip îmbatrînit prea devreme? Oare voi afla vreodata tristetea care îi macinase sufletul de-a lungul anilor? Voi avea vreodata ocazia sa-i aud tonalitatea vocii? Erau intrebari la care nu stiam daca voi primi vreodata raspuns.

Camera si patul erau locul care in ultimele luni îsi petrecea timpul fiind mobilizata si neputându-se misca, sa vorbeasca, sa manânce sau sa duca singura paharul cu apa la gura. Fusese o femeie puternica, remarcabila, recunoscuta în lumea medicinei si a farmaceuticii. Dar cine s-ar fi asteptat ca tocmai ea sa fie atinsa de o boala senila numita Alzheimer si Parkinson? La început, am întâmpinat diferite agresivitati cronice din partea dânsei. Au urmat clipe de lupta sufleteasca si deseori eram descurajata. Dar în curând aveau sa se arate primele semne de cooperare si întelegere între mine si doamna Müller. Renuntând la sedativele ce o tintuiau pe patul de suferinta cu înlocuirea terapiei adecvate si cu ajutorul Cuvantului lui Dumnezeu, zilnic îi transmiteam gândire pozitiva prin care fata ei crispata de durere se însenina. Bucuria mi-a fost imensa când dupa multe luni, zile si chiar nopti nedormite începuse sa ma înteleaga si sa coopereze motoric cât si psihic. Dintr-o data în inima ei se nascuse dorinta de a trai si de a comunica cu cei din jur.

Într-o zi intrând în camera dânsei, am auzit o voce venind din patul in care se afla: „Ma bucur ca ati venit doamna!”. O bucurie fara de margini cuprinsese sufletul meu nevenindu-mi sa cred ca cea care îmi vorbea era insasi doamna Müller. Avea un zâmbet frumos si fata îi stralucea. Ochii jucausi ca doua margele se uitau cu recunostinta la mine. De atunci am început un program intensiv prin care lucram mult împreuna. O voce slabita de boala dar suava a continuat sa silabiseasca cuvinte. Prin exercitii logopedice ajunse-se sa formeze fraze scurte exprimându-si dorintele care ani si luni îi înabusise sufletul. Din camera ei de la azil, acum se afla în mijlocul familiei sale bucurându-se de toata atentia. De curând aceasta doamna draguta împlinise frumoasa vârsta de 83 de ani. Îi multumeste lui Dumnezeu ca i-a îndeplinit dorinta si se afla din nou in mijlocul familiei. Surprinzator este faptul ca acorda o mare importanta rugaciunii si sufletului ei nemuritor. Împreuna cu medicii s-a stabilit ca, doamna Müller nu mai are nevoie de medicamente antidepresive renuntându-se definitiv la ele. Pe fata ei crispata si descurajata de durere uneori amestecata cu teama, acum vezi un chip frumos, linistit si plin de pace. Noptile care erau adevarate cosmaruri, acum sunt linistite si se poate odihni.

La fel ca si doamna Müller multi pacienti din spitalele de psihiatrie si azile sufera de asa boala numita „Dementa”. Ma uitam pe chipul  pacientilor si ma întrebam: „Ooare ce esecuri ale vietii i-au adus pe un drum fara de întoarcere”. Citeai pe chipurile lor cum se perindau rând pe rând tot felul de resentimente: mânie, ura, descurajare, dorinta de a fi iubit, servit, si pentru ca deseori se simteau lasati deoparte atrageau atentia prin agresivitate sau strigate stridente.

Trecând din camera în camera, am auzit parca vocea celor condamnati sa traiasca într-o lume paralela, numai a lor, dar care are atâtea conexiuni cu lumea noastra. Ca într-un cor mut, vocile lor s-au unit si se ridicau într-o spirala tremuratoare spre cer. „Am ajuns la vârsta când nu mai suntem stapâni pe mâinile si genunchii nostri. Simtim tremuratul mâinilor si greu îl putem controla. Fara sa vrem varsam supa din lingura si ne aluneca paharul din mâini. Am ajuns la vârsta uitarii, ne simtim neajutorati, iar cuvintele ne devin incoerente. Deseori, aceste maladii specifice vârstei înaintate ne marginalizeaza de restul lumii si ne eticheteaza ca fiind persoane cu dezabilitati psihice.

Ne marginalizeaza, tocmai în momentele când tânjim dupa dragostea, ocrotirea si protectia voastra.” Am rasuflat adânc si m-am întrebat daca nu cumva Dumnezeu tocmai încearca sa îmi comunice ceva. Iata câteva din gândurile care s-au cristalizat: Traim într-un secol în care lumea este tot mai mult lovita si ranita cu tot felul de boli. Dar durerea este si mai mare când cei dragi ai nostri sufera în tacere, neputând sa-si exprime liber dorintele ce le macina gândul. Ma refer la cei care se confrunta cu „boli care nu sunt pomenite in cartea aceasta” dupa cum scrie în cartea Deuteronom: „”ba înca, Domnul va aduce (…) toate felurile de boli si de rani care nu sunt pomenite în cartea Legii acesteia” (Deut. 28:61.)

Sunt persoane care au fost diagnosticate cu boala Alzheimer, sau persoane depresive, bolnave de frica, etc. Sunt persoane care sufera de asa numita boala secolului. Dementa. Aceasta boala nu este mentionata explicit pe paginile Sfintelor Scripturi, dar întâlnim tot mai des persoane care se lupta cu ea si ne doare inima când vedem suferinta acestor bolnavi. Ne abandonam persoanele dragi care au fost lovite de aceasta boala a uitarii – Alzheimer, chiar daca nu într-un azil, totusi nerabdarea noastra si lipsa de întelegere fata de ei îi fac sa se simta izolati, marginalizati. Pentru cei ce au fost diagnosticati cu Alzheimer, epilepsie, frica, depresie sau Parkinson, stim ca nu exista metoda de vindecare si tratament mai bun decât dragostea. Aceste persoane stiu sa faca deosebirea dintre dragostea adevarata si cea falsa. Terapia facuta din toata inima si îngrijirea lor cu toata dragostea sunt tratamentele care ridica persoana cu deficienta mintala la rangul de rege, regina, print, printesa. Le place sa se lase rasfatati de putina dragoste care le este oferita, iar daca cineva i-ar privi mai atent în ochi ar putea vedea cât de mult tânjesc dupa apreciere, cuvinte înaltatoare si pline de încurajare.

Dragostea este singurul tratament care lupta împotriva sedativelor si care pentru o perioada mai scurta sau lunga, îi ajuta sa-si revina din lumea lor pentru a fi recunoscatori iubirii sincere pe care o ai fata de ei. Este o bucurie nedescrisa când aceste persoane, care, desi dupa standardele societatii moderne sunt socotite rebuturi omenesti, încep sa vorbeasca, straduindu-se sa-si arate recunostinta pentru efortul pe care îl depui cu rabdare pentru ei. Nu doresc sa intru in descrierea cauzelor si efectelor dementei, doresc doar sa scriu despre ce poate face fiecare dintre noi care are contactat cu astfel de oameni:

1. Trateaza-i ca adulti. Indiferent de starea psihica a pacientului, Biblia spune sa cinstim si sa iubim pe toti semenii nostri.

2. Trateaza-i ca pe niste oameni normali, nefacând nici o aluzie la boala pe care o au.

3. Lucreaza cu ei ca si cu oricare alta persoana. Lasa-i sa faca lucrurile pe care le mai stapânesc si le plac cel mai mult, renascând încrederea în ei însisi.

4. Arata-le dragoste. Vorbeste-le cu bunatate.

5. Arata-le prietenia ta sincera si încrederea ta în ei încurajându-i in tot ceea ce fac. Chiar daca nu reusesc în lucrul lor, nu-i nimic. Cu rabdare pot încerca din nou.

Pacientii cu boli psihice de obicei nu au încredere în nimeni (nici macar in ei însisi), considerându-i pe cei din jur dusmanii lor. De aceea arata deseori agresivitate fata de cei ce le sunt aproape. Daca îi vei trata dupa aceste simptome agresive, niciodata nu vei reusi sa-i ajuti spiritual si moral. Majoritatea acestor persoane au suferit un soc puternic în viata, un esec, o durere imensa la nivelul psihicului, care au ramas nevindecate iar cu vremea s-au cicatrizat formând sechele sufletesti. Consilierea neadecvata si tratarea cu superficialitate a acestor rani sufletesti netratate la timp, împing astfel de persoane ajunse în pragul disperarii sa-si puna capat zilelor sau sa fie închisi pentru totdeauna intr-un azil destinat persoanelor cu deficienta mintala.

Aceste consecinte ale dementei sunt arme cu care Satan ataca mintea si sufletul omului. Deseori se întâmpla ca datorita unor pacate ascunse si nemarturisite, Satan sa preia controlul asupra mintii lor aducându-i în stare de inconstienta (starea de a nu mai sti ce se întâmpla în jurul lor sau chiar cu ei însisi), furându-le pacea si linistea launtrica, aducându-i în pragul disperarii. Dar sunt vesti bune si pentru aceste persoane. Dumnezeu da o sansa fiecaruia, pentru ca Evanghelia lui Hristos a fost adusa la orice faptura, de orice neam, si orice semintie, indiferent de limba, cultura, studii, religie. În timp ce sedativele si tratamentele adorm creierul pacientului facându-l inactiv, dragostea lui Dumnezeu prelucreaza mintea bolnavului, facându-l constient ca exista un Dumnezeu care Si-a dat Fiul sa moara rastignit pentru pacatul lor. Printr-o atitudine corecta si prin citirea Cuvântului lui Dumnezeu poti ridica astfel de persoane si poti sa le smulgi sufletul din locuinta mortilor si din ghearele lui Satan.

Desi statisticile spun ca cei mai multi din acesti pacienti sunt irecuperabili, Cuvântul lui Dumnezeu spune ca Domnul Isus a murit pentru fiecare persoana, indiferent de starea pe care o are. Daca Dumnezeu poate vindeca cancerul si poate ierta pacatul, pentru El nu este greu sa vindece o persoana bolnava psihic. De aceea trebuie avuta o mare grija pentru aceste persoane, deoarece nu stim în ce moment Dumnezeu îi va constientiza de prezenta Lui în viata lor. Nu poti sti dinainte momentul in care Dumnezeu le va oferi clipa de luciditate pentru a-i sensibiliza la Cuvântul Sau si inima lor va fi prelucrata de Duhul Sfânt si predata Dumnezeului Celui Viu. Dintr-o persoana framântata sufleteste si psihic, vei vedea o persoana cu chipul blând, de pe care radiaza pacea lui Dumnezeu. Daca fiecare persoana, consilier, terapeut, psiholog, crestin, ar patrunde în sufletul lor prin raza iubirii divine ar vedea cu uimire ca sub amprenta dementei exista strigatul lor plin de durere. O durere imensa, o durere sufleteasca plina de disperare. Este mesajul care îl vezi în fiecare pacient, chiar daca acesta nu poate vorbi: „Iubiti-ne, respectati-ne si tratati-ne ca pe niste fiinte umane create de acelasi Dumnezeu care v-a creat si pe voi”.

In fiecare persoana umana exista dorinta lasata de Dumnezeu de a fi iubita, înteleasa, respectata, tratata cu bunatate. Cu atât mai mult în inima acestor persoane se zbate acest strigat dureros „Scoateti-ne de sub robia diavolului prin dragostea voastra!”. Si oare nu aceasta este menirea noastra? Oare nu la aceasta am fost chemati? Sa avem dar dragoste unii fata de altii si în smerenie sa dam întâietate unii altora. Sa avem dragoste fata de toti oamenii si sa ne punem în slujba lui Dumnezeu iubind neconditionat aceste persoane care, la fel ca si noi, sunt unice.

Aldingen, Germania

10 iunie 2013