„Funiile dragostei”



 Iubirea între fericire si nefericire, între drama si împlinire într-un roman semnat Ligia Seman

În 1970, regizorul american Arthur Hiller câstiga Oscar-ul cu un film de mare succes, intitulat simplu, „Love story”. Ecranizarea sa ligiasemandupa cartea lui Erich Segal, avându-i în rolurile principale pe Ali McGraw si Ryan O’Nael, prezinta povestea de dragoste a doi tineri, studenti, ce se casatoresc si au parte de o fericire de scurta durata (tot încercând sa aiba copii, vor descoperi ca ea sufera de o boala incurabila). Drama, lacrimi, suferinta, un tagline celebru – „love means never having to say you’re sorry” – si o coloana sonora de neuitat, aceasta ar fi în câteva cuvinte istoria filmului.

Un love story oarecum similar ne propune si Ligia Seman în cea mai populara carte a ei, „Funiile dragostei”, tiparita la editura Cetate Deva, în anul 2008, care impresioneaza prin aceeasi reluare a clasicei povesti de iubire frânta înainte de termen, de data aceasta din cauza unui mediu social ostil. În creatiile sale, „Funiile dragostei”, „Handicapul constiintei”, „Tragedie si triumf” si „Domnind peste împrejurarile vietii”, autoarea impresioneaza prin capacitatea de a ne oferi o abordare practica a vietii, ideala de altfel, daca ne gândim ca în acest mod ni se transmit adevaruri de mare actualitate. Conceputa sub forma de roman, cu foarte multe dialoguri, relatarea de fata este patrunzatoare si convingatoare, abundenta în conversatii dinamice, vii, interesante. Eroii sunt prezentati obiectiv si numai prin prisma faptelor lor, captivi ai acestora.

„Funiile dragostei” debuteaza cu un eveniment fericit, Balul bobocilor din centrul universitar din orasul T., ocazie de a-i strânge laolalta pe cei de care depinde mersul lucrurilor în carte. Intriga amoroasa se contureaza chiar de la început, pentru ca exista un cuplu cu care facem deja cunostinta, Anca si Relu, ea studenta la filologie, el la stiinte economice, si altul despre care aflam din relatarile Ancai. Este vorba de Lia Muresan, colega de facultate si de camera cu aceasta si de Florin Plesa, politehnist, amândoi crestini. Din acest moment, curgerea evenimentelor poate fi cât de cât predictibila, pentru ca a fi crestin cu doi ani înainte de revolutia din decembrie 1989 presupune o serie de riscuri. Tocmai aceasta calitate de crestin complica lucrurile si transforma cartea Ligiei Seman dintr-o simpla drama ce s-ar fi putut încadra fara probleme în “Colectia romanul de dragoste”, într-o pledoarie pentru viata, acceptare, iertare, promovarea valorilor autentice. Odata cu intrarea în scena a personajelor negative, Mircea Gabor „un tânar îmbracat cu un FuniileDragCopertacostum negru, a carui haina demodata o tot aranja din mers cu o grimasa de nemultumire” si Mihai Andreescu, nepotul sefului securitatii din orasul T., decorul se modifica si primele note mefistofelice se fac simtite. Mircea se remarca prin dorinta de a parveni cu orice pret, materializata în colaborarea cu securitatea, Mihai prin frustrarea generata de constientizarea unei iubiri neîmpartasite (despre el ni se spune ca este îndragostit de Lia, aleasa „Miss Boboc” cu un an în urma, în prezent prietena lui Florin si marea absenta de la bal, din cauza credintei în Hristos). Asistam la trasarea în nuante de gri închis a coordonatelor unei societati în miniatura, o societate în care la fel ca în basme, domina eterna lupta dintre bine si rau. Actiunea romanului se învârte între caminele de studenti din centrul universitar al orasului T., catedrala din aceeasi urbe, sediul securitatii, casa natala a Liei. Chiar a doua zi dupa balul bobocilor, în incinta campusului universitar se produce o drama, care declanseaza actiunea propriu zisa. Are loc un accident pus la cale de securitate, în care este ucis Dani, un student crestin implicat în misiunea de transport si distribuire secreta de Biblii. Se ajunge destul de rapid deci, la momentul crucial, definitoriu, când eroii iau decizia fie de a se aseza de partea binelui, fie de a trece în tabara celalata. Relu, unul din numerosii martori la nedreptatea comisa, alege sa nu taca, în timp ce Mircea realizeaza ca pentru el a sosit clipa cheie, ocazia mult asteptata de a se alia cu securitatea pentru a obtine bani. Drama sa, aceea a omului de rând dornic sa îsi depaseasca dintr-o data conditia, renuntând la orice scrupul, îl face sa piarda de la început simpatia cititorului, iar drumul pe care îl traverseaza în carte este întunecat, sinuos, plin de meandre. Misiunea grea a lui Dani va fi preluata de Florin Plesa, un om matur, profund, constient ca odata ce si-a asumat responsabilitatea, „precautia pe de o parte, zelul, curajul pe de alta parte, trebuiau îmbinate cu credinta si rugaciuni”.

Printre eroii care oscileaza si în care se lupta doua forte, una productiva, luminoasa, curata, amplificata de dragostea pentru Lia, iar alta întunecata, semanând mai degraba cu un travaliu, aducând cu sine consecintele tragice dezvaluite în finalul cartii, este Mihai. Daca initial, nostalgia iubirii sale pentru Lia îi da putere sa colaboreze cu Florin, sa nu uitam ca el îl transporta pe Dani cu masina la spital dupa accident, în continuare, mediul în care se învârte, dublat de o anumita lipsa de sens, de banalitatea unei vieti din care Dumnezeu si orice preocupare spirituala lipsesc, îl determina sa se apropie de Mircea, devenind partas la “sansa” de a face rau în mod gratuit si inutil.

LigiaSeman4Pe de alta parte, revelatia feminina este Anca, personajul care desi în primele pagini pare sa fie în mod categoric opusul Liei, pe parcurs se descopera ca una dintre firile dispuse sa priveasca în propriul suflet si sa înlature de acolo non-valoarea, mârsavia, compromisul. În acest context, cuplul Anca-Relu se echilibreaza perfect cu cel format de Lia si Florin, iar dragostea neîmplinita dintre ultimii îsi gaseste adevaratul sens în cazul celor dintâi. Autoarea stie sa accentueze ideea ca în ceea ce o priveste pe Anca, brusca ei convertire, altminteri neverosimila, se datoreaza în primul rând iubirii puternice pe care i-o poarta lui Relu, ajuns la închisoare tot datorita tradarii lui Mircea, iar apoi prieteniei oferite de Lia. În final, descoperim ca avem de-a face cu un dublu love story, unul concretizat, definit prin bucuria experientei traite, Anca-Relu, celalalt amintind de tragediile antice, distrus prematur, dezumanizant, Lia-Florin. La fel ca în romanele realiste, despre care Sthendal spunea ca sunt ca o oglinda ce reflecta în mod obiectiv starea de fapt, goana dupa lucrurile materiale îl determina pe Mircea, cel ce joaca rolul lui Iuda, sa dea în vileag, exact în momentul când Lia si Florin se pregatesc sa îsi oficieze logodna, secretul legat de ei si de Bibliile ilegale. Urmeaza derularea rapida a evenimentelor, drama generata de hartuirea celor doi de catre securitate, ce culmineaza cu uciderea lor. La o abordare superficiala, am putea spune ca Ligia Seman se foloseste de Romeo si Julieta din România comunista doar ca pretext pentru a descrie infernul omului obisnuit, caruia i se mai pune pe deasupra si eticheta de crestin. La o citire profunda însa, vom intelege ca tot ceea ce se petrece în carte este în Numele lui Dumnezeu, iar prietenia, spiritul de sacrificiu, dragostea pentru aproapele, chiar daca ti-a gresit, iubirea pentru parinti se întretes pe acest fundal, argumentând cu realism, absurdul si abisurile promovate de un sistem absolutist si acaparator, ale carui tentacule distrug fiorul sublim al idealului tineretii.

Eroii sunt pâna la urma, niste vizionari, ei actioneaza motivati de credinta, de valorile supreme pe care le stiu din Cartea Sfânta, iar forta lor nemaintâlnita, în contact cu derizoriul lumii mârsave în care traiesc, departe de a se slabi, câstiga, în detrimentul pretentiilor omenesti care într-un astfel de tablou se detaseaza prin ridicol. Faptul ca Mircea si Mihai ajung sa îsi rateze partial tinta – „Mircea fusese pionul pe care Dumnezeu îl indepartase, împiedicându-l sa-si duca la împlinire planurile prin care Cuvântul Sau ar fi putut fi calcat în picioare” – indica înca o data rolul supranaturalului, de asemenea personaj în roman. Se vorbeste foarte des în „Funiile dragostei” despre Biblie, iar versetele sunt presarate cu discretie, ici si colo, fara a supara, fara a agasa, doar pentru a puncta din când în când, treptele pe care trebuie sa le urcam pe calea mântuirii. Personajele se aduna în jurul Cartii, care odata cu moartea lui Dani, îi uneste pe cei ramasi în viata, ajungând sa fie pentru ei o mostenire spirituala, plina de învataturi de suflet. Fiecare percepe aceasta Carte în felul lui, pe unii, cum e cazul Ancai, îi trezeste din starea de pacat si de nestiinta, altora le vorbeste despre pocainta si despre curatire – situatia lui Mihai si a lui Mircea – iar Liei si lui Florin le aduce partasia cu Dumnezeu, unirea cu El, iubirea lucrurilor pe care El le iubeste si în cele din urma, puterea de a accepta sa faca voia Lui, indiferent daca lucrul acesta presupune despartirea si chiar moartea. Rugaciunea lui Florin ramâne cât se poate de sugestiva, putând fi foarte bine un lait motiv al romanului: „Doamne, Te rog nu ma lasa sa cedez. Mai bine orice suferinte, mai bine moartea decât sa ma aplec asupra acelei hârtii din fata ochilor mei si sa semnez în favoarea fericirii mele personale si în detrimentul fratilor mei, pe care as putea sa-i tradez.” La fel de dedicata si de devotata se dovedeste a fi si Lia, dispusa sa accepte planul Sau pâna la capat. „Indiferent ce va fi”, spune ea, „Dumnezeu ne va întari, indiferent ce s-ar petrece, noi stim… stim ca El ne iubeste.”

La o analiza atenta este evident ca pe lânga autenticitatea celor întâmplate, actiunea din „Funiile dragostei” nu lâncezeste nici o clipa, aceasta si datorita stilului în care este scris romanul – cursiv, pe alocuri frenetic si oarecum dramatic, plin de elan si de pasiune constructiva, însa în acelasi timp simplu, prolific si nesolicitant. Cartea se defineste ca o lectura esentiala, ce nu are nimic de-a face cu fictiunea si nu poate fi citita sub nici o forma pentru amuzament ori pentru a uita de plictiseala. Totul trebuie luat în serios, totul se adreseaza sufletului, inimii si mintii. „Funiile dragostei” se detaseaza prin actiunea extrem de complexa si construita cu o migala deosebita, iar eroii traiesc pe undeva, tragismul si curatia acelor cazuri tipice de martiri, întâlnite în special în perioada întemeierii crestinismului. Însasi Lia, rememorând clipele petrecute alaturi de cel ce îi fusese logodnic, ajunge la o concluzie cu valoare de verdict: „De fapt, numai pentru ca el murise ca martir, cu siguranta, în urma mortii lui, Dumnezeu va face sa straluceasca si mai mult lumina Evangheliei. În toate veacurile, în urma martirajului miilor de crestini, în arenele romane ori în timpul inchizitiei ori al altor împrejurari istorice – moartea martirilor nastea valuri mai puternice, mai înalte de alti urmasi ai lui Hristos.” Ca este un martiraj o adevereste ceea ce urmeaza. Si toata aceasta învioarare spirituala pornise de la consacrarea deplina a lui Florin, care se rugase în noaptea aceea, înainte de a începe misiunea de transport a acelor Biblii: „Te laud Dumnezeul meu ca alaturi de fratii mei, pot sa-ti spun fara retineri: chiar cu pretul vietii mele, salveaza aceste Biblii scumpe, prin care Tu poti sa faci sa Te cunoasca mii de oameni din acest mare oras universitar.”

Din carte nu lipsesc nici accentele filosofice, în special în ultima parte, atunci când Lia mediteaza asupra celor întâmplate si începe sa se gândeasca din ce în ce mai mult la trecerea în nefiinta. „Asemanarea dintre persoana ta si o picatura dintr-un val care înoata cu curentul împreuna. Cât de bine era sa stie ca simplul ei gând, simplul ei pas, însemna infinit mai mult în ochii lui Dumnezeu, decât o simpla picatura purtata de curent, decât un simplu zbor de pasare în vazduh.” Desigur ca nuantele filosofice sunt general umane, de bun simt, fara a avea pretentia ca ar putea raspunde unor întrebari esentiale si existentiale. Finalul romanului este apoteotic, iar moartea Liei Gavris se transforma într-o jertfa ce îi uneste pe fostii ei colegi, cândva hulitori de Dumnezeu, acum însa discipoli ai lui Hristos, într-un fel de confrerie secreta, cladita pe lumina Evangheliei si pe puterea pocaintei. Ca modalitate de expunere, Ligia Seman foloseste caracterizarea directa (descrierea personajului de catre autor – Lia, „din nou cea mai frumoasa, si pentru aceasta baietii o admirau, iar fetele o invidiau”), autocaracterizarea (personajul se dezvaluie prin propriile gânduri, sentimente si stari sufletesti – „De ce sa fie tot timpul inferior? Pentru ca nu avea bani ca si Relu, ca si ceilalti cunoscuti de-ai lui? Nici macar un costum pentru o seara deosebita”), caracterizarea indirecta (personajul se detaseaza prin modul de a vorbi, gesturi, comportament, îmbracaminte, înfatisare, etc.- „Si aceasta impresie se conturase nu numai la vederea costumului pe care-l purta Mihai, mai mult decât elegant, croit dintr-o stofa asemanatoare cu cea pe care Mircea o vazuse purtata doar de profesorii sai în momente festive. Ochelarii cu rame subtiri, negre, în contrast cu fata alba, prelunga, îi evidentiau parca mai mult decât altceva aerul de intelectual”, caracterizarea de catre celelalte personaje – care-si exprima opiniile, parerile, gândurile despre personajul aflat în atentia autorului: „Ajunse fata în fata cu Relu. Din nou remarca faptul ca arata bine; Pentru Florin, fiecare clipa traita în viata aceasta însemnase Cristos, însemnase proslavirea Lui.”

Ar mai fi de remarcat ca „Funiile dragostei” nu este scrisa într-un stil greoi, ci într-un stil, modern, antrenant, însa laborios, care reuseste sa-l introduca pe cititor în universul unor tineri ce lupta pentru propriul lor ideal. Usurinta în exprimare a Ligiei Seman demonstreazaa autenticitate si puterea de a stapâni un limbaj bine cristalizat, pe un fond liric, pe alocuri pedagogic. Indiferent ca este vorba despre dragostea agape sau cea eros, cuvântul cheie este convertire, atât în planul limbajului si al continutului, cât si în cel al metodei si al tehnicii de realizare. Avem de-a face cu o carte sentimentala, romantica, populara despre un cuplu tragic, fara a cadea însa în banalul best seller-urilor ce se citesc în tren sau în avion. Dragostea înnobileaza si purifica totul si are puterea de a depasi complicatiile ivite. Dupa obstacolele întâlnite si sacrificiile facute, el si ea au sansa de a se întâlni în ceruri, asa cum îsi dorise Lia, atunci când ca o presimtire a evenimentelor ce aveau sa urmeze, a propriei morti, are o premonitie, o viziune, gândindu-se „cât de frumos ar fi fost ca împreuna, ea si Florin, tinându-se de mana, sa paseasca amândoi în fata zâmbetului Mântuitorului.” Asa se si întâmpla, pentru ca Lia i se alatura logodnicului ei în viata de dincolo, lâsând în urma iertare si împacare. Suntem martorii unor evenimente plasmuite de dragoste, astfel ca nu exista loc pentru regrete, pentru ura, pentru pareri de rau. Iar lectia pe care o învatam este una simpla si la obiect – „love means never having to say you’re sorry.”

Octavian D. Curpas

Phoenix, Arizona

Impartaseste

Octavian Dumitru Curpas a etichetat acest articol cu: , , ,

Un comentariu

  1. Janik Ligia-Gabriela spune:

    O carte foarte buna. O recomand cu caldura cititorilor de toate vârstelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *