Ieri, la Palatul Administrativ din Bacau a avut loc lansarea proiectului Top School, realizat de Asociatia Eurocivica, în parteneriat cu Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Scolar si Consiliul Judetean al Elevilor. La finalul anului, dupa desfasurarea alegerilor în licee, vor fi desemnati „top teacher“ si „top student“ din Bacau.
Sala mare a Palatului Administrativ a gazduit ieri, de la ora 13.00, lansarea proiectului „Top School“, care se va derula pâna în luna decembrie, când în urma nominalizarilor si votului din liceele bacauane, vor fi desemnati cei mai reprezentativi profesori si elevi. Tot atunci, vor fi oferite si premii în bani, în cadrul unei gale festive. La conferinta de lansare au luat parte presedintele Consiliului Judetean Bacau, Dragos Benea, inspectorul Dumitru Ficuta, din partea Inspectoratului Scolar Judetean, Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, profesori ai liceelor bacauane dar si elevii din Consiliul Judetean al Elevilor (CJE). „Grupul tinta al acestui proiect este format din 13 519 elevi si 885 de profesori de liceu. Se doreste formarea spiritului civic de responsabilitate sociala si cresterea gradului de implicare a consiliilor elevilor în viata scolii“, a spus Ilie Bârzu, coodonatorul proiectului. „Top School“ îi va pune la treaba pe elevii din Consiliul Judetean al Elevilor si consiliile scolare, care vor avea sarcina sa urmareasca respectarea metodologiei, dar si în etapa finala, a votului la urne.
Elevii de liceu, implicati în viata comunitatii
Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau, a felicitat organizatorii si s-a aratat uimit de amploarea unor programe care îi implica pe elevi în viata cetatii. „S-a facut un salt imens de implicare a elevilor în viata comunitatii. Cu ani în urma, singurele actiuni organizate de ei erau acele concursuri de miss. Acum, ei participa la multe actiuni si îsi dezvolta spiritul democratic“, a spus Benea. Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau, crede ca elevii din ziua de azi vor reusi usor sa ocupe posturile în administratia bacauana, deoarece multi dintre ei au pregatirea necesara. „Ar trebui sa îmi fie teama. Dupa ce veti absolvi facultatea, veti veni sa spunti ca puteti fi un purtator de cuvânt mai bun ca mine. Dar pâna atunci, mai este. Eu va felicit“, a spus Tomescu.
Critici constructive pentru „Top School“
Proiectul nu a fost lipsit de critici. Neculai Terente, directorul Colegiului Economic „Ion Ghica“ a aratat ca si la alte editii, profesorii desemnati prin Top School nu erau reprezentativi. „Sunt câteva probleme legate de proiect. La liceul nostru a fost ales un profesor care nici macar nu avea definitivatul. Mai trebuie lucrat la criterii sau trebuie schimbate categoriile“, a spus Terente.