Directia Hidrografica Maritima(DHM) sarbatoreste pe 23 februarie, 87 de ani de existenta. Aceasta structura a Fortelor Navale Române este autoritate nationala în domeniul hidrografiei, cartografiei si semnalizarii maritime.
Acest moment aniversar, plecând de la prima harta de navigatie, editata în anul 1899, vor fi prezentate, la sediul DHM, doua “vedete” din secolul XX, coordonatograful si pantograful. Dupa aproape 30 de ani, va fi repus în functiune pantograful, aparat folosit de catre specialistii hidrografi în anii 1980 pentru editarea hartilor. Calatoria în timp se va încheia cu prezentarea sistemului actual, complet digitalizat, de producere a hartilor electronice.
Începuturile activitatii hidrografice în tara noastra apar la sfârsitul secolului al XIX-lea si sunt strâns legate de numele locotenentului comandor Alexandru Catuneanu. Cresterea necesitatii unor date hidrografice veridice la Marea Neagra a dus la crearea, în primavara anului 1897, a unei sectii speciale pentru lucrari hidrografice la Dunare si la Mare. În luna martie a acelui an, un grup de ofiteri, condus de locotenentul comandor Alexandru Catuneanu, a început cercetarea hidrografica a coastei României, folosind în acest scop Crucisatorul „Elisabeta” si Bricul „Mircea”. S–au facut sondaje pâna la 10 kilometri în larg, la intervale de 250 metri, în acelasi timp calculându-se si coordonatele farurilor existente. Plansele originale au fost realizate la scara 1:200000. Declinatia magnetica a fost determinata de Institutul Meteorologic la Sulina, Insula Serpilor, Mangalia, Constanta si Sfântul Gheorghe.
În anul 1899, s-au terminat lucrarile de masurare a adâncimilor si coastelor marii. Harta s-a tiparit la Paris, sub îndrumarea locotenentului comandor Alexandru Catuneanu, în atelierele Institutului Hidrografic al Marinei Franceze, aducându-se în tara în anul 1901. Harta reprezinta o realizare deosebita pentru activitatea hidrografica din Fortele Navale. Prima harta româneasca de navigatie a primit medalia de aur în anul 1900, la Expozitia Universala de la Paris. Aceasta a fost cunoscuta în Marina sub numele de „Harta Catuneanu”, fiind utilizata în navigatie pâna în anul 1951.
În primele decenii ale secolului XX, elementele unei harti (localitati, sosele, lacuri, râuri etc.) erau „asezate” cu tocul si penita. Cadrul hartii era executat prin întepare la coordonatograf, un sistem rectangular, alcatuit din doua rigle gradate, perpendiculare între ele. Apoi se trasau liniile ce reprezentau gradatiile cadrului geografic. Inscriptiile (textul) erau imprimate pe hârtie, apoi decupate si lipite în dreptul elementelor (localitati, râuri etc.). Hartile astfel executate erau transportate la Directia Topografica Militara pentru imprimare.
Ulterior, s-a trecut la executarea hartilor pe o folie de plastic (astralon) cu ajutorul instrumentelor speciale de proiectare si desen, Rotring. În anul 1988, era folosita gravarea. Harta era imprimata pe o folie de plastic, pe care era pusa o emulsie (colodiu umed). Pe acest colodiu se executau elementele hartii cu aparatele de gravare.
Începând cu anul 2002, fluxul de productie al hartilor de marina este complet digitalizat. Hartile marine se executa pe calculator, cu ajutorul unui program specific hartilor marine, numit CARIS. Tot în anul 2002, s-a realizat prima harta de navigatie electronica, conform standardului Organizatiei Hidrografice Internationale. Sistemele de harti electronice au introdus un nou nivel de performanta, precum si unele schimbari majore în navigatia maritima.
Reglementarea segmentului hidrografiei românesti s-a realizat la data de 23 februarie 1926, când a fost înfiintat Serviciul Hidrografic Maritim al României, precursorul actualei Directii Hidrografice Maritime (DHM).
În cei 87 de ani de existenta, structura a suferit mai multe reorganizari si restructurari, institutia hidrografica adaptându-se mereu la contextul societatii românesti si internationale din domeniu. Din 2007 DHM este membru cu drepturi depline în Organizatia Hidrografica Internationala (OHI) si reprezinta România în aceasta organizatie.
Pe lânga editarea hartilor marine si a documentelor nautice, DHM are ca misiuni asigurarea hidrografica, de navigatie, topo-geodezica si hidro-meteorologica a navelor comerciale si a Fortelor Navale, elaborarea de prognoze meteorologice si studii oceanografice si realizarea si mentinerea în stare de functiune permanenta a sistemului de semnalizare maritima de pe litoral.
Sistemul de semnalizare maritima este alcatuit din cele sapte faruri „de aterizare” de la Mangalia, Tuzla, Constanta, Gura Portitei, Sfântul Gheorghe si Sulina, câte trei faruri de intrare în porturile Mangalia, Constanta si Midia, un radiofar la Constanta, patru instalatii acustice de semnale de ceata (nautofoane), dispuse la Mangalia, Tuzla, Constanta si Sulina, precum si sistemele de balizaj de la intrarea în porturile românesti.
Farul de la Constanta functioneaza din 1960 iar lumina alba emisa de acesta este vizibila pâna la o distanta de 24 mile marine fata de tarm, înaltimea luminii fiind de 87 m, iar cea a constructiei de 58 m. Farul este replica din secolul XX a farului construit de catre genovezi în jurul anului 1300, a carui înaltime a luminii era de zece ori mai mica.
Un alt far cu istorie multiseculara este Farul de la Sulina. Turcii au construit primul far la gura de varsare a Dunarii în mare în anul 1802, dar acesta a fost înlocuit cu „farul cel mare”, în anul 1869, sub tutela Comisiei Europene a Dunarii. Actualul far a intrat în functiune în anul 1983, fiind preluat de catre DHM în anul 1996.
Statutul de autoritate nationala în domeniul hidrografiei impune cooperarea strânsa cu alte institutii al caror domeniu de activitate este legat de viata pe mare si utilizarea judicioasa a resurselor pe care aceasta le ofera.
La nivel national, DHM colaboreaza cu diferite structuri din domeniile hidrografiei, meteorologiei, exploatarilor portuare si exploatarilor marine, iar pe plan international are relatii permanente de colaborare cu 15 institutii hidrografice din diferite state ale lumii si a semnat protocoale de cooperare în domeniul hidrografiei si oceanografiei cu S.U.A., Regatul Unit al Marii Britanii, Grecia, Olanda si Italia, fiind în curs de negociere astfel de protocoale de cooperare bilaterala cu institutiile similare din Turcia, Federatia Rusa, Ucraina, Franta, Portugalia si Bulgaria.
Alte doua aspecte, mai putin cunoscute publicului larg, cu privire la reprezentarea României de catre Directia Hidrografica Maritima în plan international, sunt participarea unor ofiteri cartografi ai DHM în delegatia privind „Delimitarea Maritima în Marea Neagra” la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, în urma caruia s-a stabilit delimitarea platoului continental al Marii Negre între România si Ucraina, decizie finala favorabila României, pronuntata în februarie 2009 si participarea, în prezent, a unor experti la întâlnirile Comisiei tehnice de delimitare a Platoului continental si al Zonelor Economice Exclusive ale României si Bulgariei în Marea Neagra.
