De doua ori poezie – Interviu cu Cornelia Balan Pop



despre cum este sa scrii si sa traduci versuri

 

Poeta Cornelia Balan Pop s-a nascut pe 10 martie 1955, la Dej, în judetul Cluj. Copil unic, a crescut într-o familie formata din oameni cu mare atractie fata de muzica, poezie, dans, o familie cu un imens respect pentru arta, pentru frumos. Acasa a auzit rostindu-se multe versuri – de exemplu, în timp ce gatea sau spala, mama îi recita din poemele lui George Cosbuc. Tatal, ofiter de profesie, un om deosebit, foarte disciplinat în tot ceea ce facea si foarte sever, a educat-o în stil spartan. Desi nu a laduat-o niciodata, se mândrea cu fiecare realizare a ei, oricât de mica. Tot el a fost si cel dintâi cititor al versurilor viitoarei poete, compuse în primii ani de scoala. Dupa ce le-a parcurs, a întrebat-o: “Cine a scris asta?” si din clipa aceea, micuta Cornelia si-a pierdut orice încredere în propiile forte, astfel ca niciodata nu a mai putut sa se convinga pe sine ca ar fi capabila de lucruri iesite din comun. Totusi, nu sunt putini cei care au o cu totul alta parere în aceasta privinta. Înainte de ea, nimeni din familie nu mai scrisese poezie, de aceea Cornelia Balan Pop nu a visat niciodata sa ajunga poeta si mai mult, o poeta cunoscuta, ci doar sa urmeze o cariera în învatamânt.  Licentiata a Facultatii de Filologie de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-Napoca, ea afirma ca poezia a însotit-o în multe momente din viata, dar nu s-a impus în aceeasi masura ca si îndeletnicirea de profesor, din care si-a faurit un adevarat crez. Scrie de dragul de a scrie si traieste cu certitudinea ca versurile sale se adreseaza în mare parte cititorului de rând si mai apoi criticului (contemporan), de aceea si-ar dori ca stihurile ce poarta semnatura Corina Petrescu, pseudonimul sub care a ales sa publice, sa fie lecturate de cât mai multa lume. De curând, Cornelia Balan Pop a obtinut locul întâi la Festivalul International „Lucian Blaga”, de la Alba Iulia, unde a participat cu ciclul „Creion” din cartea cu acelasi nume, aparuta recent. Poeta este casatorita si locuieste în prezent, la Satu Mare.

 

– Cine sau ce v-a introdus în lumea poeziei? În ce masura v-a ajutat experienta dobândita în facultate sa scrieti?

 

– Prima carte pe care am primit-o de la tatal meu, pe la sapte ani, a fost un volum de poezii de Mihai Eminescu. Dar nu pe cale scrisa m-a influentat poezia. Mai întâi, a fost sunetul si timbrul placut al vocii mamei si al altor rude ale mele. Acele sunete, apoi semnificatia lor, toate au concurat la formarea unor gusturi care în timp, s-au multiplicat si într-un final, s-au concretizat în productii literare. Eminescu m-a alintat cu perfectiunea formei si a rimelor. În urma cu putin timp, am aflat ceva impresionant: Eminescu, marele, a murit într-o zi de joi, dimineata, la ora patru. Eu m-am nascut într-o zi de joi, dimineata, la ora patru. Am descoperit poezia cu mult înainte de a fi studenta. Anii de facultate s-au deosebit de ceilalti ani de studiu prin sursele mult mai bogate oferite de biblioteci bine puse la punct, cu volume pe gustul tuturor. Am citit mult, pentru ca simteam ca am nevoie de poezie, asa cum ai nevoie de aer. Am citit fara sa fac vreo triere. M-am hranit cu poezie asa cum te hranesti cu pâine.

 

 

 

– Sa vorbim putin si despre puterea poeziei în propria dvs. viata. Ce relevanta are poezia în existenta dvs.? De ce, despre ce si cum scrieti?

 

 

 

– Nu cred ca mi-am pus vreodata problema puterii exercitate de poezie asupra mea. Am sa o definesc în câteva cuvinte. Reflectând asupra acestei întrebari, trebuie sa recunosc, iata, ca poezia mi-a fost un tovaras de drum care m-a însotit din primii ani de viata, un prieten foarte drag fara de care existenta nu ar fi atât de frumoasa si nici atât de complicata.

 

Dar, ce este si ce înseamna poezia pentru mine ? Am definit-o, aproape involuntar, în câteva dintre versurile mele. Am sa încerc sa o definesc si acum, când vorbesc cu Dv.

 

Poezia este una dintre rarele posibilitati de a pastra clipa, ba chiar de a o reinventa. Este o unitate infima, o monada. Este analiza de sânge la zi. Este refugiu si binecuvântare si blestem. Este strigat de bucurie si hohot de plâns. Este apa si foc. Este perla din scoica de mare. Un ciob de oglinda. Este speranta si regret. E deznadejde si bucurie si lacrimi si vis. E viata în viata. E viata si moarte. E chin si izbânda. E clipire de gene. E val, furtuna si raza de soare.

 

Poezia e dor dupa ziua de ieri si spaima fata de ziua de mâine. Este clipa încremenita în timp sau zbor cu iuteala de fulger. E cupa de sampanie din noaptea dintre ani. E imposibil si posibil. Este bir. Si dar. Si ofranda. Este ura si capcana a pasiunii. E dimineata si noapte. E regasire si ratacire. Este cântec si piatra.

 

Si înca ceva: cel mai important în poezie este ca ea sa nu se identifice cu o bariera între creator si cititor, ci sa fie o punte de legatura între oameni. Nu îmi aleg temele si, în general, nu scriu. Poezia se scrie în mintea mea aproape singura si dospeste undeva, în sufletul meu. Exista momente când ideea unei poezii ma locuieste, se cuibareste în mine câteva ore, zile. Apoi tâsneste. Daca o împiedic sa iasa la suprafata, lupta cu mine, îmi da o stare de sufocare. Nu am alta cale decât sa o las sa-si faca numarul, dupa care ma lasa în pace. Cât timp? Nu stiu. Pâna la prima petala de magnolie, pâna la o amintire sau pâna la o senzatie de moment care declanseaza actul creator. Scriu doar în astfel de momente aproape de fiecare data, exceptie facând-o, asa cum am mai afirmat, acrostihurile.

 

 

 

– În ce an ati debutat? Ce volume ati publicat si când?

 

 

 

– Editorial, am debutat în 2001, cu volumul de versuri “Pentru ca tu existi” , editura Timpul, Resita.  Au fost apoi antologiile colective: «Cuvinte din Nord, I», editura Solstitiu, Satu Mare, 2003, «Cuvinte din Nord, II», editura Solstitiu, Satu Mare, 2004 si «Ce enigmatica esti, femeie! », editura 3D, Drobeta-Turnu Severin, 2008. Iar în 2009, la editura Citadela, Satu Mare, am publicat volumul «Creion».

 

 

 

– Cum ati defini volumul de versuri “Creion”? Care este poezia dvs. preferata din acest volum?

 

 

 

– Este ultima carte a mea, a aparut în 2009 si a avut lansarea la Centrul de Creatie Satu Mare, în 13 martie. Este prima mea carte scrisa în stil modern. Am avut emotii pentru receptarea din partea cititorilor. Totusi, cronicile sunt favorabile. As spune chiar foarte încurajatoare. Îmi plac multe dintre poeziile acestui volum. Ar fi greu sa aleg. Ca structura, le prefer pe acelea care au forma mai redusa si care au o definitie în continut. Uite, am rasfoit chiar acum cartea, nu pot alege, ar fi mai multe texte despre care sa pot spune: acesta este poemul meu preferat.

 

 

 

– Într-unul din poemele din „Creion” spuneti ca n-ati reusit nicicând sa atingeti un anumit ideal – sa fiu EU! De ce? Tot în “Creion” afirmati ca poezia este fântâna a singuratatii; gând spre ceea ce ar fi putut fi, cap plecat pe propriul umar. De unde o astfel de definitie atât de dramatica?

 

 

 

– As spune ca dramatismul afirmatiilor mele tine de realism. Am certitudinea ca as fi putut face mult mai mult(e) în viata. E adevarat ce se spune ca niciodata nu e prea târziu. Uneori e doar…imposibil! Când ajungi la acest adevar al trecerii, când realizezi ca eternitatea nu tine de semantica vietii, când îti dai seama ca ai fi putut începe atâtea si atâtea drumuri si ca nu ai apucat sa o faci, nu te simti prea confortabil. Si e foarte greu sa recunosti ca la greu, de cele mai multe ori, ramâi singur.

 

 

 

– Ce publicatii nationale si internationale au preluat creatiile si traducerile dvs.? Câte poezii ati scris pâna în prezent?

 

 

 

– Nationale: „Poesis”, „Semne-Emia”, „Nord Literar”, „Citadela”, „Informatia zilei”, „Bulevardul stirilor”, „Echipa”, „Universul scolii”, „Scoala satmareana”,  „Agora literara”, „Mesagerul expres”, „Sud”.

 

Internationale: „Tribuna noastra”, „Phoenix Mission”

Textele nu le-am numarat, sa fie câteva sute. Îmi este drag sa scriu, dar nu fac prea mult caz din ceea ce s-ar putea numi opera mea. Numai ca de curând, prietena mea cea mai buna, Ileana, a venit la mine cu ochii în lacrimi. Citise câteva dintre poeziile mele publicate în antologia colectiva “Ce enigmatica esti, femeie!” Ea, Ileana, nu plânge niciodata. De ce avea ochii plânsi si de ce mi-a vorbit despre multe dintre aceste poezii? Iata un cititor care a ramas foarte impresionat de mesajul textelor mele. Alina si Olga au învatat o multime de versuri pe de rost, în doar câteva zile de când le-am oferit cartea. Cronici foarte frumoase au ajuns la mine în numar mare doar într-o luna de la lansarea cartii “Creion”.  Poate ca acesta este idealul meu în ceea ce priveste receptarea poeziilor mele.

– Va rugam sa ne vorbiti despre revista literara “Citadela”. Unde si de când apare? Cum s-a nascut ideea editarii unei astfel de publicatii? Ce îsi propune?

 

 

 

– Ideea unei reviste a aparut acum 3 ani, din initiativa actualului redactor sef, poetul Aurel Pop, cu scopul de a promova literatura locala în plan national, dar si din dorinta de a se cunoaste ce  mai scrie diaspora româneasca. În acest sens, revista „Citadela”  este unica revista din România care abordeaza asemenea tematica. Apare la Satu Mare, în format A4 si cuprinde 64 de pagini în care se publica toate genurile literare: poezie, proza, istorie literara, eseuri, critica literara, teatru, etc…Un tel aparte e acela de a promova tineri creatori, indiferent de genurile în care se manifesta.

 

 

 

– În ce consta contributia dvs. la aceasta revista? Cine sunt cei cu care colaborati?

 

 

 

– La Satu Mare exista o miscare literara sustinuta. Exista mai multe reviste literare, o Asociatie a Scriitorilor de Nord-Vest, un Festival International Poesis, (anual), un Centru de Creatie, o Directie de Cultura, un Cenaclu literar, mai multe reviste literare si multe activitati de promovare a literaturii. Sunt oameni care iubesc poezia, scriu, publica volum dupa volum. Iata, acestia sunt colaboratorii mei. Au fost luni întregi când noi, cenaclistii, am mers în diferite localitati, ne-am prezentat versurile, cartile, am invitat oamenii sa ia atitudine fata de creatia poetica. Am descoperit poeti de toate vârstele, începând chiar cu aproape incredibila vârsta de 17-18 ani. Avem câtiva tineri care au debutat deja, editorial. Ne-au impresionat la ei seriozitatea si profunzimea scrierilor lor. Contributia mea la revista „Citadela”, unde sunt secretar de redactie, este de a ma alatura celorlalti creatori ai ei, Aurel Pop si Felician Pop, în realizarea unor pagini frumoase si de calitate în contextul literaturii contemporane.

 

 

 

– De unde pseudonimul Corina Petrescu?

 

 

 

– Am lucrat la ziarul “Bulevardul stirilor”, la corectura. Redactorul sef, Viorel Vladimirescu, poet, mi-a încredintat « Pagina tinerilor ».  Primeam texte cu poezii de dragoste, biletele si scrisori pe care acestia doreau sa le transmita prin intermediul publicatiei respective, persoanelor dragi lor. Exista si o forma de corespondenta între ei si “Pagina” care îi gazduia. Nu puteam sa semnez cu numele meu raspunsurile, indicatiile, aprecierile, încurajarile la adresa productiilor lor. Exista secrete care nu se pot spune dascalilor. Iar eu lucram la un liceu si erau multi elevi care ma cunosteau. Viorel Vladimirescu mi-a propus atunci sa semnez pagina, mai apoi, paginile respective, cu un pseudonim pe care tot el mi l-a ales. Am acceptat, în felul acesta comunicarea cu tinerii colaboratori facându-se mai firesc. Când am început sa trimit productii literare la reviste din tara, mi-am pastrat acest pseudonim aproape tot timpul. Traducerile le-am semnat cu numele meu real, cu foarte putine exceptii.

 

 

 

– Cum va percep elevii dvs., pentru ei sunteti doar profesoara Cornelia Balan Pop sau si poeta Corina Petrescu? Cum promovati tinerii talentati, cei care au darul si harul scrisului?

 

 

 

– Din respect fata de poezie si fata de actul creator, am atras atentia elevilor mei asupra bucuriei de a citi, de a scrie, de a rosti, de a retine versuri frumoase. Am avut satisfactia sa descopar din când în când, câte unul-doua talente în devenire. Am citit împreuna cu ei primele lor încercari, i-am încurajat, i-am îndemnat sa scrie de câte ori simteau ca pana imaginatiei facea popas în apropierea paginii lor de hârtie. I-am scaldat în lumea minunata a versului rostit, i-am îndemnat sa participe la concursuri si sper ca pe multi dintre ei i-am convins ca asa cum parfumul da florilor prospetime si frumusete, tot asa si viata este mai frumoasa daca poti citi, scrie, recita un poem. În ceea ce priveste perceperea pe care elevii o au asupra mea, la scoala, prefer sa fiu dascalul lor. Dupa ore, lucram împreuna pentru concursuri, pentru revista scolii, pentru spectacole. O anumita aura de superioritate (literara) mi-ar limita apropierea de elevii mei. Si nu acesta este idealul meu profesional. Dincolo de portile liceului, ne întâlnim la Cenaclu, sau la Recitatio, un însemnat concurs de recitari din lirica poetilor satmareni, un adevarat spectacol de lumina, sunet, culoare si miscare.

 

 

 

– În ce masura v-a schimbat cariera didactica perceptia asupra vietii? Cum s-a reflectat acest lucru în ceea ce scrieti?

 

 

 

– Am fost educata în spiritul disciplinei, în spiritul respectului si al corectitudinii fata de cei cu care lucrez. Cariera didactica a venit în întâmpinarea acestei formari pe care am primit-o în familie si în primii ani de scoala. În creatia mea nu veti gasi niciodata expresii dure, agresivitate lexicala. Asa am înteles eu o disciplina a creatiei. Nu am prea priceput niciodata de ce poezia, în sensul ei contemporan, are la unii mânuitori ai versului, valente de razboi  sau un ermetism exacerbat. Poezia nu se adreseaza în primul rând criticului literar. În aceasta lume plina de conflicte de tot felul, cititorul de rând are nevoie si de texte pe care sa le înteleaga, pe care sa le retina, texte care sa exprime sentimente. Si care sa îl emotioneze.  “In vino veritas…” Daca asistati la o petrecere si unui om îi vine sa recite o poezie, de cele mai multe ori, va recita ceva în stil clasic. De ce oare?

 

 

 

– Credeti ca ati fi tot dvs. daca erati doar poeta, dar nu si profesoara? Dar invers? Cât de bine se îmbina cele doua?

 

 

 

– În tara mea, poezia nu este un mod financiar de a trai. Cu siguranta nu as fi putut trai doar ca poeta. Poezia nu se vinde precum un tablou, precum o casa ori o masina. Cartile nu se prea vând. Cartile se daruiesc prietenilor, cunoscutilor, bibliotecilor. Ca profesoara, cred ca as fi putut sa supravietuiesc foarte bine si fara a fi poeta. Dar nu ar fi fost acelasi lucru. Mi-am petrecut copilaria în Ileanda, judetul Salaj. Pe lânga casa bunicilor mei trecea o apa al carei susur nu îl pot uita. Mi-am spalat adeseori mâinile si fata în apa aceea, racorindu-mi pielea si legând-o cu mii fire de amintire de existenta mea. Mai târziu, am descoperit marea (Marea Neagra). Departe de mine, nu am reusit sa o cunosc din primii ani de viata. Uneori auzeam povesti despre ea, despre soarele si mai ales, despre nisipul si scoicile ei. Am intrat în valuri si nu am mai putut-o uita… Era …altceva. Tot asa s-a întâmplat si cu poezia.

 

 

 

– La ce festivaluri nationale si internationale ati participat pâna în prezent cu poezie sau traducere de poezie? Ce rezultate aveti si prin ce credeti ca v-ati facut remarcata în fata celorlalti participanti?

 

 

 

– Cel mai frumos rezultat este cel din anul 2009. În cadrul Festivalului International  “Lucian Blaga”, la sectiunea Creatie-Profesori, Casa Corpului Didactic Alba, mi-a acordat Locul I.  La acelasi festival, în 2008, am luat locul II, tot pentru creatie. În 2007, la sectiunea Traducere-Profesori, aceeasi institutie mi-a acordat locul II.

 

 

 

– Ce influente din poezia româneasca si universala se regasesc în poemele dvs.? Cum ati defini contributia dvs. literara în contextul poeziei românesti contemporane?

 

 

 

– Sincer, nu stiu. Am gustat întotdeauna poezia profunda, textele care îti spun ceva si care au darul de a te opri pentru o clipa în loc, acelea cu care ramâi în gând si dupa ce ai închis cartea si dupa ce o pui în biblioteca, aceea la care revii dupa câteva saptamâni, luni, chiar ani. Mi-au placut mult de tot Minulescu, Voiculescu, Cosbuc, Topârceanu, Ion Barbu, Lucian Blaga, Ana Blandiana. În ceea ce priveste contributia mea la dezvoltarea poeziei românesti, daca ar fi sa cern, as îndrazni sa spun ca am câteva texte frumoase în vers clasic, câteva acrostihuri, câteva texte umoristice si câteva creatii mai scurte, pseudo-haiku-uri care au prins la cititori. Impresiile acestora si ale câtorva critici literari, precum si promtitudinea cu care am primit semnale pozitive din partea cititorului obisnuit si din partea specialistilor, din partea redactorilor de reviste literare, m-au convins ca poezia aceasta ar putea avea un rol pozitiv în contextul poeziei românesti. Dar pâna acolo, mai e drum lung de tot, legat de difuzarea de carte si de felul în care omul ajunge sa citeasca tot ceea ce se scrie. Si de exercitiu. Scriind, înveti sa scrii mai bine.

 

 

 

– În ce an ati debutat ca traducator? Din ce limbi si ce anume traduceti? Ati facut si retroversiune?

 

 

 

– În urma cu multi ani, 18-19,  cu texte din Fernando Pessoa. A fost apoi multa poezie din regiunea Marseille, Franta, un roman, interviuri, interventii literare, nuvele. Satu Mare are multi prieteni scriitori din regiunea amintita si din multe alte parti ale lumii. Toate aceste texte au fost publicate în revista « Poesis », condusa de scriitorul George Vulturescu. Am mai publicat traduceri în « Nord Literar » (Baia Mare), « Citadela » (Satu Mare), « Agora  literara » (Cluj Napoca), « Informatia Zilei » (Satu Mare), « Scoala satmareana » (Satu Mare), « Echipa » (Satu Mare), « Universul scolii » (Alba Iulia), etc. Am mai tradus texte ale unor autori din Canada, Ungaria si România. În volum, am publicat: ”Scrisori catre Onia Snaider scrise de Paulina Popa”,  „Lettres à Onia Snaider écrites par Paulina Popa”, Editura Paula, Deva, 2006, traducere în limba franceza si „Un creion pentru curcubeu”, de Dominique Sorrente, editura Princeps Edit, Iasi, 2008. Am tradus mult în primul rând pentru ca îmi place poezia si mai apoi pentru a introduce literatura de expresie franceza în biblioteca iubitorilor de poezie din tara mea.

 

 

 

– De ce nu ati început prin a scrie poezie si abia dupa aceea sa va ocupati de traducere, nu era mai firesc asa? Va rugam sa ne enumerati câtiva dintre poetii ale caror creatii le-ati tradus.

 

 

 

– Am tradus din poezia franceza contemporana: Dominique Sorrente, Jean-Max Tixier, Yves Broussard, Marcel Moreau, Denis Emorine, Philippe Jaccotet, Gérard Bayo, André Voissard si foarte multi altii. Am tradus din Andrea Moorhead, Canada, Gaal Aron, Ungaria si multi poeti români: Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stanescu, Paulina Popa. Am mai transpus în limba franceza creatii din literatura satmareana: Felician Pop, Aurel Pop, Ion Ghiur, Ion Bala. Asa cum este firesc, am început sa traduc texte poetice numai dupa ce am acumulat suficiente cunostinte de limba franceza: eram prin clasa a IX-a sau a X-a când am tradus pentru prima oara un text întreg: “Liberté”, de Paul Eluard. Am mai exersat în facultate. Primele mele încercari literare dateaza din primii ani de scoala, deci mult mai înainte de a traduce. Atunci am scris primele poezii. Si înca ceva: a traduce poezie este destul de dificil, daca nu cochetezi si tu cu creatia poetica.

 

 

 

– În ce aparitii editoriale s-au concretizat traducerile dvs.? Ce dificultati ati întâmpinat ca traducator de poezie?

 

 

 

– Am raspuns la aceasta întrebare putin mai devreme. Pe lânga cele doua carti publicate, revistele literare au fost un foarte bun colaborator al meu sau poate invers, eu am fost considerata un colaborator serios. Si nu a fost usor sa dovedesc acest lucru. Am publicat în « Poesis » (Satu Mare), «Nord Literar» (Baia Mare), « Citadela » (Satu Mare), „Echipa”, (Satu Mare), „Agora literara” (Cluj Napoca), „Informatia Zilei” (Satu Mare), „Scoala satmareana” (Satu Mare), „Universul Scolii” (Alba Iulia).

 

Ca traducator, o vreme am avut probleme legate de gasirea unui dictionar mai performant. Realitatea este ca un dictionar nu te poate învata sa traduci. El îti poate oferi limitat, câteva variante, din care tu alegi sau nu. O alta piedica este imposibilitatea de a cunoaste autorul, personalitatea lui si implicit, ce a vrut sa exprime printr-un cuvânt, printr-un vers. Este foarte bine sa poti sa îl întrebi, fara rezerve, ce a vrut sa spuna. În felul acesta, mesajul poate ajunge la cititor cu mare fidelitate, asa cum a fost el creat.

 

 

 

– La ce proiect lucrati în prezent? Ce planuri de viitor aveti?

 

 

 

– Pasiunea scrisului se dezvolta în timp si e greu sa te detasezi de ea. Totusi, am câteva proiecte legate de domeniul profesional. Unul dintre ele este un volum cuprinzând expresii din limba franceza vorbita, culese de mine din emisiunile tv, din filme. Cred ca ar fi de folos la ora de limbi si de asemenea, în viata unui elev român care ar fi în postura de a folosi limba respectiva. În domeniul pronuntiei, am început sa lucrez la un dictionar de rime. Acesta ar fi de folos si unui traducator, dar si elevilor. Un alt proiect, de suflet, este o culegere de texte din cântecele de mai demult, acelea pe care le cântau parintii mei, familia mea. Cartea este deja la o editura si astept verdictul editorului. Un proiect mai recent este o antologie de poezie satmareana contemporana tradusa de mine în limba franceza. Se scrie frumos, se scrie bine la Satu Mare si poate vor fi oameni care sa creada ceea ce spun, dupa ce vor citi o editie într-o limba de circulatie înternationala.  Si nu as vrea sa uit de un grupaj mai amplu de poezie scrisa de  Gaal Aron, din Ungaria, la care as mai avea putin de lucru si apoi este gata de trimis autorului.

 

 

 

– Se vând bine cartile dvs. ? Joaca si Internet-ul vreun rol în promovarea acestora ?

 

 

 

– În România nu poti trai din comercializarea unei carti. Cartea se trimite, se ofera.

 

Nu am publicat pe site-uri literare si pot sa spun ca deocamdata, activitatea mea nu e cunoscuta în acest mod. Dar revistele literare la care colaborez ajung sa fie citite ele pe diferite site-uri si în felul acesta, ajung si eu în casa multor cititori.

 

 

 

 

– Ce recomandare ati dori sa le faceti tinerilor care scriu si traduc poezie? Daca ar fi sa le transmiteti cititorilor nostri un mesaj în versuri, ce ati alege din ceea ce ati scris?

 

 

 

– Daca, din întâmplare, una dintre marile lor pasiuni ajunge sa fie creatia poetica, ar trebui sa nu stea acasa si doar sa o scrie. Trebuie sa frecventeze medii literare, un cenaclu al poetilor experimentati, sa aiba acces la câteva reviste literare. Trebuie sa faca un fel de scoala, nu fortat, fireste, sa afle ce este mai valoros, care sunt tendintele si daca pot sa se înscrie în acest val al momentului, pastrându-si o oarecare doza de personalitate. Si sa nu fuga de competitie, sa nu le fie teama sa primeasca si câteva aprecieri negative. Nu ar fi rau daca tinerii iubitori de poezie ar citi câte o cronica literara la carti recent aparute. Si daca ar sta de vorba cu câte un poet. În fiecare judet cred ca sunt oameni valorosi care scriu si care ar putea oferi acel model pozitiv de a scrie, model de care tinerii mai putin încrezatori ar putea fi totusi influentati. Trebuie sa înceapa sa creada ca si poezia si alta forma literara pot deveni pasiune si ca ele pot aduce satisfactii.

 

 

 

– Recent ati participat la Festivalul International Lucian Blaga, de la Alba Iulia, unde ati luat locul întâi. Va rugam sa ne relatati despre poeziile cu care v-ati prezentat si prin ce anume ati impresionat juriul.

 

 

– Anul acesta am participat la acest Festival cu ciclul „Creion” din cartea cu acelasi nume, aparuta recent.  Nu cunosc componenta literara a juriului, dar versurile din acest ciclu sunt, dupa parerea multora, niste pseudohaiku-uri. Nu a fost în intentia mea sa folosesc aceasta forma literara care pare foarte simpla, desi în realitate nu e deloc asa. Dar, pentru mine, creatia literara este o idee de moment, pe care o transcriu pe hârtie. Rar revin asupra textului, pentru ca nu cred ca as putea modifica ceva atunci când acel „fulger” a trecut. Si nu îmi impun o anumita structura si nici o anumita forma, decât în acrostihuri. Premiul primit ma bucura si ma onoreaza si, de asemenea, ma bucura reîntâlnirea cu plaiurile si oamenii care îl rememoreaza pe marele nostru Lucian Blaga.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *