Cursuri de lobby in Bacau, prin Academia de Advocacy

Academia de Advocacy a lansat joi, 22 martie, înscrierile pentru cursurile în lobby si advocacy din regiunea Nord-Est din cadrul proiectului Partener activ si implicat. Evenimentul a reunit atât jurnalisti, cât si reprezentanti ai mediului de afaceri, ai sindicatelor, ai patronatelor si ai organizatiilor neguvernamentale din regiune.

Cursurile pentru regiunea Nord-Est se vor desfasura la Bacau cu începere din 30 aprilie si vor avea ca grup tinta reprezentanti ai partenerilor sociali si ai societatii civile. Cursurile oferite de Academia de Advocacy, se desfasoara pentru a doua oara în regiunea Nord-Est, prima generatie de 50 de cursanti benefiicind deja de cursuri începând cu mai 2011, la Iasi.

”Am ales Bacaul pentru lansarea celei de-a doua serii de cursuri din regunea Nord-Est, pentru ca societatea civila merita un astfel de program si vor sti sa foloseasca instrumentele, abilitatile si cunostintele câstigate prin acest curs în folosul comunitatii si a grupurilor de interese pe care le reprezinta. Mai mult decât oricând, acum este momentul ca societatea civila sa se implice în mod profesionist în monitorizarea deciziei publice si relationarea cu decidentii politici pentru a reusi sa îsi apere si sa îsi promoveze eficient interesele legitime”, a declarat Radu Nicosevici, team leaderul proiectului si presedintele Academiei de Advocacy.

Programul Partener Activ si Implicat pregateste 800 de experti în lobby si advocacy din rândul reprezentantilor patronatelor, sindicatelor, ONG-urilor, camerelor de comert si asociatiilor de IMM-uri din toata tara, câte 100 în fiecare regiune de dezvoltare. Participantii vor parcurge un program de formare compus din doua cicluri. Primul ciclu consta într-o sesiune de training de 5 zile, urmata de 8 saptamâni de aplicatii practice în propria organizatie, cu asistenta din partea specialistilor din proiect. La finalul ciclului, participantii vor fi evaluati si vor primi recunoastere nationala a competentelor prin certificat UECNCFPA. Ciclul al doilea consta într-o sesiune de training de 5 zile, urmata de 10 saptamâni de aplicatii practice, care se va finaliza cu un examen si o evaluare de competente pentru diploma de Specialist în activitatea de lobby. Cursurile se deruleaza succesiv în cele 8 regiuni de dezvoltare ale României, pentru câte doua generatii de cursanti, în intervalul martie 2011 – decembrie 2012. In prezent, Academia de Advocacy a finalizat prima saptamâna de cursuri în toate regiunile de dezvoltare ale României, totalizând aproximativ 400 de participanti: membrii ai asociatiilor de jurnalisti, membrii de sindicat, patronat, camere de comert, asociatii de IMM si ONG-uri, iar de la începutul anului 2012, a reînceput o serie de cursuri pentru înca 50 de participanti din fiecare regiune de dezvoltare.

Cursul de la Bacau începe în 30 aprilie 2012, pentru doua clase a câte 25 de participanti. Candidatii trebuie sa aiba studii universitare finalizate, abilitati de lucru cu calculatorul si sa faca dovada apartenentei la grupurile tinta ale proiectului.

Formularul de înscriere se poate accesa la www.implicat.info. Data limita pentru depunerea înscrierilor este 16 aprilie 2012. Detalii privind conditiile de participare si înscrieri pot fi obtinute de la Iulia Tutuianu, mobil: 0722256179, e-mail: inscriere@advocacy.ro.

Academia de Advocacy este o organizatie non profit, cu expertiza în domeniul advocacy, care asista grupurile legitime de interese în amendarea actelor normative relevante si mobilizeaza participarea acestora în elaborarea politicilor publice. Academia de Advocacy are drept scop mobilizarea partenerilor sociali si a societatii civile în practicarea principiillor democratiei participative, utilizând tehnicile de interventie din domeniul de advocacy si lobby. Pune la dispozitia grupurilor legitime de interese programe de advocacy, lobby,  instruire, asistenta tehnica, consultanta de specialitate, monitorizare, analiza diagnostic si cercetare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com