„Nu exista cunoastere înnascuta, pentru motivul ca nu exista copac care sa iasa din pamânt cu frunze si fructe.”Voltaire
A trecut mult timp de la cel de al doilea razboi mondial si unii tineri sunt impasibili la cuvântul razboi, altii vorbesc cu o anumita încântare, altii cu patima. Putini sunt cei îngrijorati. Este adevarat, timpul îsi asterne uitarea. Trecutul se uita repede si se învata prea 
putin din greselile lui. Atrocitatile razboiului sunt date uitarii sau nici nu au fost îndeajuns cunoscute, asa încât unii tineri vad acum în razboi o solutie pentru drama lor personala. În loc de a-si iubi tara în care s-au nascut sau care îi hraneste, devin „scârbiti”, sau tradatori, nu mai vor sa fie ceea ce sunt de fapt – tinerii minunati, nadejdea tarii respective.
Cred, ca în rândul tineretului putem distinge mai multe categorii: unii care negasindu-si un loc de munca, si-au cautat de lucru în alte tari, acolo unde li s-a ivit posibilitatea si unde îsi duc munca cinstit, uneori cu dublu efort (nu vorbim despre cei care s-au dus nu pentru a munci, ci pentru a fura din munca altuia); unii care si-au definit din vreme scopul în viata si au o preocupare, si-au format o familie, îsi duc un trai destul de linistit în tara lor, legati fiind de familie si anumite proprietati; altii care cauta preocupari excentrice si atunci când le gasesc, fara a gândi prea mult, îsi vad salvarea înrolându-se în formatiuni distrugatoare, supraevaluându-si propria persoana cu o mândrie patologica, nevrotica. Se vad eroi, îsi sacrifica viata pentru scopul descoperit – cel al raului în lume, al distrugerii. Amintesc spusele scriitorului francez Honoré de Balzac: „Rautatea calculata este cea mai ascutita dintre toate rautatile”. Si altii – multi de altfel – cu dorinta de a-si continua studiile, sub diferite forme. Pentru ultima categorie, dar nu numai, ar trebui pregatiti mai multi profesori si mai multe centre de studiu, întelegând minunata lor dorinta de a se darui studiului, adica de a-si largi orizontul cunostintelor în timp. Benefice ar fi mai multe scoli, mai multi profesori, mai multe masterate, mai multe doctorate pentru tineri! Daca nu pot ocupa atât de repede locuri de munca, fiindca ele se gasesc greu, nu ar fi mai bine decât sa nu faca nimic sau sa caute anturajuri bolnavicioase sau droguri care sa le întunece mintile, sa aiba o activitate intelectuala care sa le hraneasca sufletele? Cu atât mai mult cu cât ei doresc a se cultiva. Nivelul de educatie si de cultura trebuie sa fie în crestere continua. Am depasit cu mult vremurile când exista mentalitatea ca la munca câmpului sau pentru cea a mestesugarilor nu este nevoie de prea multa carte. Toti tinerii ar trebuie sa se instruiasca, sa aiba acest drept. Lor trebuie sa li se acorde mai multa atentie si întelegere.
De curând am auzit doi tineri discutând. Unul spunea ca doreste sa studieze mai departe, celalalt l-a luat în derâdere, spunându-i: „Sa mai înveti? Ce prostie! Mie îmi trebuie bani, am sa fac tot ce este posibil sa am bani cât mai multi si cât mai curând!” Iata, mi-am zis, doi tineri care gândesc diferit! Unul vrea sa-si hraneasca sufletul, celalalt trupul. Macar celalalt sa fi gândit: „Vreau sa am bani ca sa-mi pot permite sa-mi hranesc sufletul”. Dar nici vorba de asa gândire! Iata, mi-am zis, sunt si tineri care nu cunosc adevaratul scop al vietii, nu sunt înca înzestrati cu prea multe cunostinte, nu au experienta vietii. Filozoful, eseistul român Constantin Noica (1909-1987) atragea atentia: „nestiinta avem cu duiumul”, dar inadmisibil este sa fii ignorant, adica sa nu stii ce trebuie sa stii”.
În decizia tinerilor intervine personalitatea, cea care include un set de caracteristici mentale si care reflecta cum gândeste, simte si actioneaza o persoana. În opinia psihologului francez Paul Fraissé (1911-1996), înainte de a defini personalitatea, trebuie sa definim persoana, ea însemnând individul uman concret. Personalitatea este unica. Putem constata similitudini între oameni si cu toate acestea sesizam ca indivizii poseda caracteristici speciale sau combinatii de caracteristici care-i disting pe unii de ceilalti. Diferenta dintre indivizi defineste natura unica a persoanei, influenteaza asupra modului în care persoana reactioneaza si interactioneaza cu ceilalti sau cu mediul. Personalitatea are la baza ereditatea, prin mostenirea genetica, dar este dezvoltata functie de mediul, educatia, cultura, experienta pe care omul o traieste. Ereditatea poate fi slefuita de-a lungul vietii, în mod favorabil sau defavorabil, precum o statuie – în scop frumos sau dizgratios – si aceasta facându-se în viata de familie, în contextul religiei si al grupurilor de oameni din care persoana face parte. Prin urmare mediul social – cultural joaca un rol important în formarea personalitatii. Despre personalitate se spune ca este „tipul actual al dezvoltarii speciei, în forma cea mai înaintata”, fapt pentru care este necesar a i se acorda o mare atentie.
Într-un eseu publicat de curând, spuneam ca este necesar a se face educatia si cultura tinerilor pe diferite cai si ca, aceasta ar trebui sa fie una dintre preocuparile importante ale societatii. Mi-ar placea sa cred ca va veni vremea unei noi perioade cu sete de cultura, când tinerii vor dori sa se cultive si nu sa se razboiasca, când privirile le vor fi curioase si nu ucigase, când absolventii unor scoli vor putea cu usurinta a continua studiul pentru largirea orizontului educational si cultural, a specializarii ulterioare si a formarii personalitatii umane. A investi în educatie si cultura, înseamna a gândi asupra viitorului omenirii. Educatia din familie, dar si cea institutionala a fost neglijata o mare perioada de timp, iar personalitatea si comportamentul au avut de suferit. Acest prejudiciu moral-social continua, remarca cineva, prin vulgaritatea îmbratisata în toate domeniile, ca o replica la sentimentele nobile, umanitare ale omului, existente înca.
Prin educatie si cultura omul nu poate ajunge la disperare, nu poate avea sentimentul distrugator al razbunarii, ci i se vor deschide ochii asupra lumii, va învata cum sa foloseasca cele mai bune percepte morale si va descoperi calea bunelor preocupari, corespunzator aptitudinilor fiecaruia. În caz contrar, parte a tineretului de astazi, destul de debusolat, va opta (a si optat!) pentru caile opuse binelui, cai ale raului – îndoctrinarea cu ura si razbunare, necunoscând adevaratul scop al vietii, al lui si al omenirii, precum si stradania necesara împlinirii. Studiul, lectura ar veni în ajutorul formarii cât mai rapide a personalitatii tinerilor, a principiilor corecte ale vietii si modelarii fiintei spre bine, scoaterii ei de sub influenta raului. Cultura trezeste constiinta, adica sentimentul responsabilitatii morale fata de propria conduita. Un om fara cultura este un om cu suflet sarac.
Desigur nevoia de a ne cunoaste, curiozitatea de a descoperi dedesubturile motivelor si temerilor noastre este puternica la noi oamenii si deosebit de utila. Este necesara cunoasterea nevoilor noastre si a le controla prin vointa. Psihologul umanist american Abraham Maslow (1908-1970) a fost cel care a ierarhizat nevoile umane în forma unei piramide, la baza fiind nevoile primitive, în vârf nevoile cognitive (de cunoastere, întelegere, explorare) si cele estetice (frumusete, ordine, simetrie) aratând ca nevoile cognitive nesatisfacute se transforma în nevoi nevrotice, cu un stil de viata nesanatos. El spunea: „Daca vom reusi sa îmbunatatim natura umana, atunci vom îmbunatati totul, si aceasta deoarece doar astfel vom înlatura cauza dezordini mondiale”.
Importanta devine studierea personalitatii atunci când privim omul ca fiinta sociala prin excelenta, fiindca omul traieste printre alti oameni si astfel întelegerea personalitatii devine un factor esential atât în cunoasterea de sine, cât si în cunoasterea celorlalti. Psihologii spun ca personalitatile pot fi comparate cunoscând în ce mod si în ce masura fortele genetice si cele ambientale au interactionat pentru a determina structura si functionarea actuala a personalitatii. Cert e ca am ajuns sa ne întrebam: „cum este cu putinta ce este”, ca tineri fanatici, la numai douazeci de ani (aproximativ) sa-si maltrateze cu bestialitate si sa-si ucida cu cruzime semenii? Care ar fi remediul si cum s-ar putea îndrepta aceste devieri ale personalitatii? De ce am avut pâna acum ochii închisi si nu am vazut pericolul? Iata ca se confirma concluziile filozofilor ca „exista, în chip straniu, raspunsuri care se produc înaintea întrebarii”.
Sigur ca viata s-a schimbat, ca omul este obligat sa se reorienteze pentru a supravietui. Albert Toffler vorbea în cartea sa Socul viitorului despre ideologii care pot fi considerate niste „largi fisiere mentale cu sertarase, în asteptarea de noi date”. Omul lovit brusc de ceea ce el considera a fi un rau coplesitor pentru el, pâna ce reuseste sa se orienteze, sa vada adevarul, trece printr-o puternica agitatie si neliniste. Posibil ca tocmai aceasta faza sa fi fost speculata de anumiti indivizi nascatori ai unor ideologii care folosesc mijloace barbare, distrugând lumea. Sunt atrase persoane aflate „în criza”, care intra sub influenta factorilor malefici, simtirea si judecata se pervertesc, se produce depersonalizarea.
Revin întrebând: Poate ar fi fost nevoie de mai multi dascali de calitate, de scoli, de lecturi, pentru pastrarea sau alegerea unui stil sanatos de viata? Cât si câti au scris sau le-au vorbit tinerilor despre scara de valori care trebuie avuta în viata? Care au fost modelele aratate? N-ar trebui adunata, strânsa, chemata, cum vreti sa spunem, o elita care sa reformuleze adevaratele valori necesare societatii si sa le dea în vileag, în vederea progresului societatii? N-ar trebui ca oamenii care ne conduc sa-si puna la lucru imaginatia si ratiunea, sa reflecteze asupra posibilitatilor, dar si limitelor omului, pentru a-l feri de atitudini excentrice, cele care ies din limitele obisnuitului? Ar trebui sa gândeasca la viitorul nostru, la viitorul tinerilor astazi fara ideal moral, fara loc de munca, familie stabila, fiindca ei, tinerii, duc steagul vietii mai departe. Bolta lumii s-a marit si este nevoie de mai multe coloane pe care sa se sprijine, pentru a nu se narui.
Parintele român Constantin Galeriu (1918-2003) invoca cuvintele lui Marcu Ascetul: „Trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, ignoranta si trândavirea”. Sa gândim asupra lor! Cert este ca atunci când duci munca pe care o doresti, o accepti, traiesti în concret si iubire, iar când trândavesti traiesti în abstract si ura, întinzi cu usurinta mâna – raului.
Putem ramâne pasivi în fata primitivismului, a raului, a cruzimii, a bestialitatii? Când va reveni lumea la normalitate? Civilizatia – produsul mintii omului facut cu mare efort – nu este permis a fi distrusa! Ar însemna un mare regres. O hotarâre trebuie luata. Istoricul si geograful grec Herodot (484 – 425 î. H.) spunea: „Chiar daca în cale se iveste vreo piedica, valoarea unei hotarâri bune nu-i cu nimic zdrobita!”
Vavila Popovici – Carolina de Nord
