Ce contine o cerere de chemare în judecata



De av. Vlad Sebastian Secuiu

Exista situatii cand suntem nevoiti sa ne adresam instantei judecatoresti cu o cerere/actiune. In cele ce urmeaza vom prezenta elementele obligatorii pe care trebuie sa le contina o cerere de chemare in judecata formulata de catre o persoana fizica.

 

avocat Vlad Secuiu SebastianAstfel, cererea de chemare in judecata trebuie sa cuprinda, in cazul persoanelor fizice: numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor (reclamant si parat). De asemenea, cererea va cuprinde codul numeric personal al partilor iar daca reclamantul locuieste in strainatate, va fi indicat si domiciliul ales in Romania unde urmeaza sa i se faca comunicarile.

 

Nu in ultimul rand in cuprinsul cererii de chemare in judecata trebuie evidentiat obiectul acesteia si valoarea sa, respectiv motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza, inclusiv dovezile pe care se sprijina.

 

Un alt element obligatoriu din cuprinsul cererii este semnatura partii sau a reprezentantului acesteia. In cazul in care cererea este Justitiasupusa timbrari se va anexa, cu ocazia depunerii acesteia la instanta competenta si dovada achitarii taxei judiciare de timbru.

 

Cererea de chemare in judecata poate fi depusa personal sau prin reprezentant la instanta judecatoreasca competenta sau prin intermediul serviciilor postale/curier, fax sau scanata si trimisa prin posta electronica. Art. 194 si urmatoarele din Codul de procedura civila reglementeaza continutul unei astfel de cereri.

 

Sunteti chemat in judecata. Cum va aparati in mod eficient?

 Partajul

3 Comentarii

Lasă un răspuns la Partajul | Ziarul de Garda Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *