UN VOT FOARTE IMPORTANT



Scris de Eugen ZAINEA
Au mai ramas numai câteva zile pâna la alegerile parlamentare din 11 decembrie. Care, în opinia mea au o miza foarte importanta. Poate, dupa alegerile din 20 mai 1990, sunt alegerile cu cea mai mare miza, presiune asupra alegatorilor si cu cele mai mari consecinte pentru poporul român. Motiv pentru care fiecare dintre participantii la vot trebuie sa mediteze cu cea mai mare responsabilitate la optiunea pe care o va face în cabina de vot. Voi încerca în cele ce urmeaza sa argumentez aceste afirmatii, astfel încât cititorii sa realizeze importanta momentului.
Nu stiu câti dintre cei care citesc aceste rânduri, în general dintre români, sunt constienti de marea gravitate a situatiei în care se gaseste în acest moment România. Fiindca dupa aproape 27 de ani de ”tranzitie” buimaca, dar constient si premeditat organizata si dirijata cu mâna de fier din afara granitelor, tara nu mai e stapâna decât pe o foarte mica parte din avutiile cu care a fost binecuvântata de Dumnezeu si pe care înaintasii, condusi ades de lideri patrioti si responsabili (ceea ce nu este si cazul celor actuali…) au reusit, inclusiv în vremuri tulburi si presarate cu primejdii, sa le gospodareasca si sporeasca.sursa foto-Agerpres
În cea mai mare parte, zacamintele minerale au fost încredintate prin concesionari dubioase (de fapt, aproape facute cadou!) unor companii straine. (A trecut deja ceva vreme de când, spre exemplu, trebuia, conform contractului initial, renegociata ridicola redeventa în schimbul careia Austria devenea, nu se stie pâna când, dar dupa datele geologice, pâna la epuizare, stapâna pe rezervele românesti de titei si gaze naturale si nu avem cunostinta sa se fi restabilit o cât de aproximativa echitate în acest domeniu).
Industria tarii este o palida umbra, o caricatura a ceea ce a fost ea într-un trecut nu tocmai îndepartat. Si nu mai e capabila sa mai asigure nici în mica parte necesitatile de bunuri ale populatiei, necum sa mai fie sursa marilor exporturi pe pietele întregii lumi, cea superdezvoltata inclusiv. (În schimb, unii par a fi foarte mândri de exporturile uriase de deseuri metalice, în care a fost transformata fosta pomenita industrie, respectiv de busteni si cherestea din muntii despuiati ai României, fiecare dintre aceste “exporturi” valorând anual spre un miliard de euro, cea mai tragica expresie a iresponsabilitatii conducatorilor vânzatori nu doar de valori nepretuite, ci în primul rând de tara!)
Un cunoscator al domeniului ne atrage atentia ca în 10 ani, s-ar putea sa nu mai putem vorbi de români proprietari de terenuri agricole în propria lor tara!
Un alt foarte bun cunoscator, economist de clasa, dl Calin Georgescu, (autor în anul 2008, la solicitarea guvernului de atunci, al unei foarte oneste, serioase si profesioniste strategii de dezvoltare economica a tarii, dosita foarte bine de cârmuirile ulterioare), ne spune (si are, din nefericire, foarte mare dreptate), ca România, practic, nici nu mai e o tara, ci o uriasa corporatie. Însa una dominata de straini, care ne stapânesc în proportie (deocamdata, dar, vorba optimistului, se poate si mai rau!) de 60%!
Si, în aceste conditii, pare a fi cât se poate de normal ca noii “proprietari” ai României sa ne decida si conducatorii. Asa ca sa nu ne miram ca în Corporatia lucrului bine facut, jupân ne e dl Iohannis, cel care a ajuns sa privatizeze pâna si sarbatoarea nationala. (Si nu e vorba doar de sfidarea din acest an, când a decis cum a vrut muschiul dumnealui cine are si cine nu drept de participare la parada si la receptia de la Cotroceni, nu la cea privata, de la una din cele sase case iohannis-iene! Multi s-ar parea ca au uitat de gestul ignobil de anul trecut, când invocând un pretext ipocrit si mincinos, a ignorat, pur si simplu, marcarea sarbatoreasca a Zilei Nationale!)
Dupa cum nu mai e cazul sa ne mai miram ca ajuns, ca o odrasla razgâiata de bani gata, sa aiba (stim prea bine în ce conditii de diversiune si manipulare) jucaria mult visata, “guvernul meu”, l-a instalat în frunte pe unul dintre exponentii nici macar ascunsi ai Corporatiei, care a alcatuit o echipa guvernamentala din functionari inferiori ai acesteia!
Numai ca, trebuie sa le atragem atentia celor, posibil foarte multi, care nu au observat, ca obraznicia Corporatiei a atins o asemenea dimensiune încât nu-i mai e de ajuns ca oricum a infiltrat partidele traditionale cu agentii ei, dar a decis, ca sa ne fie lucrurile clare, sa-si înfiinteze chiar propriul partid! Alcatuit din “oameni noi”. Corporatisti, adica! Cu interese multe si mari în si în slujba acestei Corporatii.
N-ar fi vorba doar de doamna Matilde Clotilde, cetatean strain si dublu director corporatist (si direct profitoare a uneia dintre marile înselatorii careia i-a fost victima tara pe care vrea sa o ”salveze” de coruptie!).
E vorba si de foarte multi altii, cu acelasi statut. Unii dintre dumnealor catindati la mandate în parlamentul care, probabil, ar trebui privatizat si el de Corporatie. Cum ar fi doamna Oana Bizgan Gayral. Care, înainte de intervalul-scurt-în care a încercat sa fie întreprinzator pe cont propriu, a fost unul dintre managerii Lafarge Ciment din România. (Probabil asta, si nu “tehnocratia”, a si recomandat-o pentru postul de consilier al viceprim ministrului Borc, fost director general al Lafarge! Si fiindca tot era atât de competenta, a fost împinsa instantaneu în trei Consilii de Administratie-banoase!-ale unor întreprinderi, înca de stat, din subordinea vicelui pe care îl consilia!).
Evident ca e mult mai sigur asa. Sa-ti ai propriul partid, si el privatizat. Alcatuit, precum institutiile militare, din membri devotati ierarhic Corporatiei care le asigura bunastarea (net superioara celei a naivilor români votanti!) Un partid care nici macar nu se mai fereste sa-si mascheze preferintele ades flagrant opuse celor ale cetatenilor pe care vrea sa-i “salveze” si carora, totusi, în acest scop, e nevoit sa le cerseasca votul! Dovada?_ Atunci când chiar si dna Matilde Clotilde a aratat realism si onestitate si, realizând ca nu pot fi ignorate peste trei milioane de semnaturi de cetateni votanti pe o petitie, a afirmat public ca e firesc sa se ofere poporului român dreptul, constitutional dealtfel, de a decide prin referendum modificarea articolului 48 din Constitutie, astfel încât sa defineasca fara posibilitate de interpretari familia ca fiind unirea unui barbat cu o femeie, a fost prompt si vehement atacata de niste candidati la parlament ai Corporatiei, partizani feroci ai…”drepturilor minoritatilor sexuale”!
Si tot legat de Corporatie, de partidul ei de salvamari si de candidatii pentru parlament, un lucru pe care doar putini-cei care sunt în mod special interesati de astfel de “amanunte”- l-au putut remarca. Voi oferi cititorilor numai o parte dintre numele celor care candideaza din partea Corporatiei la alegerile din 11 decembrie: Gabriel Seidler, Adrian Echert, Wilhelm Schuster, Christian Schuster, Mirela Iank, Adrian Wiener, Nuti Findrihan, Irina Wagner, Leonid Gorczynski, Siegfried Kloyber, Antonio Andrusceac, Anca Sawaia, Dominic David Teleki, Giuseppe Rino Sachetti, Marciana Ozmen. Si, cum spuneam, sunt doar o parte…Nu vi se pare cam mult pentru un singur partid? Oare o fi considerând Corporatia ca au disparut chiar toti românii din tara lor, sa-i considere, oare, pe toti la fel de corupti precum nedemnii conducatori care i-au vândut România sau, cel mai probabil, este constienta ca în românii obisnuiti, necorporatisti, nu are cum sa aiba încredere, neavînd pârghiile prin care sa-i poata controla? Oricum, aparitia brusca pe o astfel de lista a unui numar atât de mare de “pseudonime” este de natura sa ne oblige sa devenim vigilenti, fiindca este mult prea asemanatoare unei liste asemanatoare (Ana Pauker, Luka Laszlo-Vasile Luca, Alexandru Nicolski, Pantelei Bodnarenco-Pantiusa, rebotezat Gheorghe Pintilie, Nikanov-Nicolau, etc. ), atunci impusa fara alegeri la cârma tarii, ocrotita fiind de o armata de ocupatie…Sau poate ca nu stim înca noi ca, vorba unui cântec celebru al unui mare sansonetist francez, “inamicul este aici” sub forma unei noi armate de ocupatie?
Oricum, marea majoritate a românilor cred ca sunt constienti de cauzele care au împins România, în special în ultimii 10 ani, în fundatura mizerabila la care a fost condamnata pâna acum. Si, sper, au luat act de faptul ca, asa cum spuneam într-un studiu amplu, totusi lumea se misca. În Marea Britanie, în Statele Unite, în Italia, în Franta, poate si în Germania. Si, de ce nu, si în România!
În Statele Unite, Donald Trump a obtinut victoria lui spectaculoasa cu doua lozinci: “Make America great again!” adica “Sa facem din nou America mare!” si “Drain the swamp!”, adica “Sa curatam mlastina!”. Visez cu ochii deschisi la gândul ca si poporul roman si-ar putea însusi pe 11 decembrie doua lozinci similare.
Chiar putem, depinde de noi, SA FACEM DIN NOU ROMÂNIA MARE! SA CURATAM MLASTINA! Pas cu pas!
În ceea ce priveste mlastina, ea e reprezentata si în România, ca si în Statele Unite, de oligarhia dominanta pana acum si de cei care, din afara granitelor, îi stau în spate si o mâna. Pentru a curata, deci, mlastina, trebuie sa desfiintam doua binoame. De unul se vorbeste atât de mult încât tot românul stie din cine este alcatuit. Si, mai ales, ca a ajuns sa struneasca si sa calareasca tara în slujba Corporatiei. Numai ca el va fi demontat de la sine, daca ne vom îngriji, la vot, sa demontam noi primul binom, de care mai putina lume vorbeste. Si care lucreaza tot pentru Corporatie. Cel pe care îl voi numi binomul Ciolannis.
Asta presupune, între altele, sa intezicem accesul în parlament al partidului privat al Corporatiei.
Chiar este posibil. Acum, mai mult ca oricând. Fiti siguri.
O dovedeste panica ce a cuprins-o pe Alinuta. De unde, în urma cu câteva saptamâni, “se dadea barbata”, afirmând, ritos, ca daca PNL nu va face majoritatea care sa dea tarii un nou guvern Ciolos îsi va da demisia din fruntea partidului, acum, în saptamâna care ameninta sa pregateasca patimile pentru reprezentantii în România ai Corporatiei, a lasat-o un pic mai moale, schimbând placa. “Daca nu facem majoritatea parlamentara, raspunderea nu este doar a Alinei Gorghiu”.
Haideti, deci, SA FACEM ROMÂNIA DIN NOU MARE! SA CURATAM MLASTINA! ACUM!
Asa sa ne ajute Dumnezeu.

5 decembrie 2016

990 total views, 3 views today

Impartaseste

administrator a etichetat acest articol cu: , , ,

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul de Garda-Editie online Romania

' ' ' ' aparate foto

Publicitate

'