Dosarul in care sunt suspecti sefi de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ a implinit doi ani, „in rem“



„În cauza exista indicii rezonabile cu privire la savârsirea de catre functionari din cadrul conducerii Universitatii de stat ,,Vasile Alecsandri” a mai multor infractiuni…“, se arata în urma cu mai bine de un an si jumatate intr-un comunicat al Parchetului de pe langa Judecatoria Bacau.


Intre timp, dosarul 9665/P/2015 si-a schimbat numarul, dupa ce a trecut la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau, in 283/P/2016. Dupa un an, fara sa aiba legatura cu dosarul principal, a fost prins intr-un dosar de luare de mita conferentiarul Costica Lupu, seful DPPD din Universitate, un apropiat al fostului rector Valentin Nedeff.
In Universitatea de stat din Bacau profesorii indezirabili conducerii au fost dati afara, dupa ce s-a schimbat programa si au ramas fara cursuri. Diferitele abuzuri au fost sesizate peste tot. A venit din nou Corpul de Control al Ministerului Educatiei. Rezultatele sunt ZERO pana in momentul de fata.

Autonomia la singura universitate de stat din Bacau a fost dusa la extrem, deseori peste limita legii. Ce mai conteaza niste falsuri in dosarele unor profesori, plagiate fara numar sau achizitii dubioase. Pana la urma, e mediul nostru universitar si trebuie sa-l protejam, asa cum e el, unul mediocru si de provincie.

Comunicatul Parchetului Judecatoriei Bacau lasa o urma de speranta in sufletul unor profesori abuzati de gruparea care conduce autoritar institutia. Era o speranta de reforma, o speranta ca se va face dreptate si in Bacau.

„În evidentele unitatii noastre, în urma unei sesizari din oficiu a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau, a fost înregistrat dosarul penal cu nr. 9665/P/2015 în care se efectueaza cercetari printre altele sub aspectul savârsirii infractiunilor de instigare la abuz în serviciu prev. si ped de art. 47 din C.p. rap. la art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., abuz în serviciu prev. si ped de art. 132 din Legea 78/2000 cu ref. la art. 297 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., instigare la fals intelectual prev. si ped de art. 47 din C.p. rap. la art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p. si fals intelectual prev. si ped de art. 321 alin. 1 din C.p. cu aplic. art. 5 din C.p., începându-se urmarirea penala in rem.
În cauza exista indicii rezonabile cu privire la savârsirea de catre functionari din cadrul conducerii Universitatii de stat ,,Vasile Alecsandri” a mai multor infractiuni asimilate infractiunilor de coruptie în desfasurarea procedurilor de achizitii publice în care a fost implicata aceasta institutie de învatamânt precum si în desfasurarea procedurilor de acordare în favoarea mai multor persoane, printre care si angajati ai unitatii mentionate, a unor titluri, functii si grade universitare“, se arata în raspunsul Parchetului de pe lânga Judecatoria Bacau.

 

1,935 total views, 2 views today

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

aparate foto

Bogdanesti-Sfintirea Paraclisului