Cum au fost pacaliti rusii de o femeie americana, în Siria

 Scris de Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant adjunct al Aeroportului Otopeni.

Armata rusa dispune de o multitudine de sisteme AA cu raza lunga sau scurta de actiune dispuse pe uscat si pe navele de lupta si chiar de avioane MiG-31BM, Su-30SM, Su-35S, capabile sa doboare rachetele de croaziera. În actiunile militare pe care le-au întreprins în Siria, rusii au aplicat ca la carte principiile si legile stiintei militare [1]. Ba chiar au depasit standardele cunoscute pe plan mondial, în ceea ce priveste utilizarea fortelor pentru operatiuni speciale[2].

Cu toate acestea, mijloacele dislocate de armata rusa în Siria, au fost neputincioase în fata rachetelor de croaziera americane, lansate de pe nave de lupta. Pentru ca americanii au reusit sa-i pacaleasca cu mare usurinta pe rusi.

Rachetele de croaziera nu mai reprezinta o noutate tehnica decît pentru statele cu o armata slab înzestrata. Rusia demonstrînd prin Kalibr ca pot obtine aceleasi performante ca si americanii cu Tomahawk. Mai mult decît atît, în conditii standard, rachetele AA S-400 si S-300V4  fac fata cu succes unui atac cu rachete de croaziera Tomahawk, lansate de pe navele de suprafata.  Nu de pe submarinele în imersiune care sunt mai greu de reperat.

Asadar, în Siria nu superioritatea tehnologica a facut diferenta, ci comandantii Flotei a VI-a americane care au demonstrat o arta militara desavîrsita. Acestia au utilizat din plin inteligenta si capacitatea de inovatie, pentru a contracara avantajul tehnologic detinut de rusi. Apropo, pentru cei care nu stiu, comandantul Flotei a VI-ea este o femeie, amiral Michelle J. Howard, care a absolvit scoala militara de ofiteri de marina în 1982 si academia de comanda si stat major în 1998.

Traiectoria aparenta a rachetelor de croaziera.

Daca americanii ar fi ales o traiectorie directa pentru zborul rachetelor de croaziera, distanta între insula Creta, unde se aflau dispuse cele doua distrugatoare americane din clasa Arleigh Burke (  DG 78 Porter si DDG 71 Ross ) si baza aeriana siriana Shayrat ( 40 km sud-est de Homs ) ar fi fost de 1.070 km. Rachetele Tomahawk utilizate au fost Block III TLAM-C sau Block IV TLAM-E, ambele cu o raza de actiune de 1.600 km.

Pe traiectoria directa, rachetele de croaziera ar fi survolat insula Cipru si ar fi intrat pe uscat prin fîsia de 30 km, ce separa portul Tartus de frontiera libaneza. Numai ca portul Tartus este utilizat de marina militara rusa si acolo a fost dispus un divizion (  x 4 baterii de rachete AA ), S-300V4. Noul sistem S-300V4 a devenit operational în 2014 si are posibilitatea sa detecteze rachetele de croaziera care zboara la joasa înaltime deasupra marii si sa lanseze rachetele AA cînd tintele depasesc Capul Greco din insula Cipru ( peste 160 km ). Divizionul S-300V4 dispune de 80 rachete.


U.S. Navy photo by Paul Farley

Daca rachetele de croaziera ar fi intrat pe uscat prin aceasta fîsie fara a fi depistate, distanta între Tartus si baza aeriana siriana Shayrat este de 85 km. În teren accidentat, S-300V4 poate depista rachetele Tomahawk care zboara la altitudinea de 50 m, de la 50 km si le poate doborî de la distanta de 38-40 km. Rachetele Tomahawk zboara cu viteza de 800 km/h si cu aceasta viteza evolueaza timp de peste doua minute si 30 de secunde în raza de foc a divizionului S-300V4, timpul fiind suficient pentru a fi doborîte în proportie de 87 %.

La baza aeriana Khmemim, situata la 68 km nord de Tartus si utilizata de aviatia rusa, functioneaza un divizion rusesc de rachete AA S-400. Acest divizion ar fi descoperit de la peste 160 km distanta si ar fi doborît rachetele de croaziera americane, daca acestea ar fi ocolit pe la nord insula Cipru si ar fi intrat pe uscat pe litoralul Turciei. Protectia nemijlocita a divizioanelor S-300V4 si S-400 este asigurata de o baterie (  X 8 lansatoare ) Pantsir-S1 , fiecare lansator  avînd doua tunuri calibrul 30 mm ( cadenta 4000 proiectile/minut ) si 12 rachete cu raza scurta de actiune ( 20 km ).  Pantsir-S1 poate descoperi si ataca rachetele de croaziera de la o distanta de 15 km. Asadar, pe aceasta varianta, rachetele americane n-ar fi avut nicio sansa sa loveasca  baza aeriana siriana Shayrat.

Traiectoria reala a rachetelor de croaziera.

O explicatie interesanta o ofera expertul rus Alexandru Sischin în articolul ”Lovitura ratata”,  de pe blogul sau ( l ). Acesta afirma ca rachetele de croaziera americane au fost programate sa urmeze un traiect aflat la 250 km sud de insula Cipru pentru a intra pe uscat prin Israel. Pe acest traiect radarele divizioanelor S-300V4 si S-400 nu aveau cum sa descopere rachetele de croaziera, întrucît între ele si Israel se interpunea relieful muntos din Liban. Rachetele de croaziera au survolat cam 250 km spatiul aerian al Iordaniei, facînd mai multe schimbari de directie, zburînd paralel cu granita siriano-iordaniana. Intrarea pe teritoriul Siriei si tronsonul de zbor din Siria, pîna în apropierea tintei rachetelor de croaziera, s-a facut prin zonele ocupate de rebelii islamisti, în mare parte zona desertica.

 

În 2011, Siria dispunea de peste 200 de radare în game metrice, decimetrice si centimetrice, de descoperire si de dirijare a rachetelor AA si a aviatiei de vînatoare, majoritatea fiind dispuse în cîmp deschis sau pe înaltimile dominante. Pe parcursul razboiului civil, 85 % din radare au fost distruse de rebelii islamisti, restul fiind redislocate în jurul capitalei Damasc si pe litoralul marii Mediterana. De aceea, zona acoperita de radiolocatia siriana prezinta discontinuitati majore, datorate zonelor ocupate de rebelii islamisti, începînd cu granita cu Iordania, centrul, estul si nordul Siriei.  Traiectul a fost astfel ales de americani, încît sa ocoleasca Damascul, unde existau radare de descoperire si rachete AA capabile sa doboare rachetele de croaziera.

Unde au gresit rusii ?

Dupa destramarea URSS, din Flota a VI-ea americana destinata marii Mediterana, a disparut portavionul cu propulsie nucleara, submarinele si multe alte nave de lupta. Au mai ramas patru distrugatoare la baza navala Rota, din Spania si nava amfibie de comandament Mount Whitney, la baza navala Gaeta din Italia. O amenintare similara cu rachete de croaziera asupra Siriei a mai existat si în 2013. Numai ca atunci rusii au creat o blocada eficienta cu o grupare navala care includea crucisetorul Moscova din clasa Slava ( dotat cu sistemele de rachete AA S-300F Fort si OSA-M), crucisetorul Petru cel Mare ( dotat cu sistemele de rachete AA S-300F Fort,  3K95 –Kinzhal si OSA-M), mai multe distrugatoare si fregate anti-aeriene. Gruparea navala rusa, superioara cantitativ si calitativ, a fost dispusa într-un sector de cerc, la o distanta de 150-250 km de navele militare americane. La bordul navelor de lupta rusesti erau îmbarcate elicoptere KA-31 dotate cu radar de alarmare timpurie si turela cu senzori opto-electronici care patrulau în zone situate distante de 40-70 de propria gruparea navala. Orice lansare de rachete de croaziera putea fi depistata imediat si neutralizata pentru ca era permanent în raza de descoperire a radarelor de pe navele rusesti.

Trebuie stiut faptul ca o asemenea operatie cu rachete de croaziera se pregateste timp de cel putin o luna, dupa care se asteapta momentul cel mai potrivit. Prin urmare nu poate fi vorba de o reactie intempestiva a presedintelui Donald Trump. Si din acest punct de vedere serviciul de informatii militar al Federatiei ruse a fost total pe dinafara. În schimb, cercetarea navala si aero-cosmica americana si-a facut datoria, descoperind ca fregatele Ladnyi si Pitlivy, înarmate cu sistemele de rachete AA Osa-MA-2 apartinînd Flotei ruse a marii Negre erau în reparatii. La fel si crucisetorul Moscova, nava amiral a Flotei ruse a marii Negre sau distrugatorul antisubmarin Smetlivy, înarmat cu rachete AA de tip M-1 Volna.

Americanii mai stiau ca fregata ruseasca Admiral Grigorovich tocmai plecase din marea Mediterana, trecuse strîmtorile Bosfor si Dardanele si se deplasa spre portul Novorossiysk. Nava fiind înarmata cu rachete de croaziera Kalibr si rachete AA Shtil-1 ( raza de actiune 40 km ).

Iar fregata Admiral Makarov, sora lui Admiral Grigorovich, lansata la apa în 2015, nu a fost predata nici pîna azi Flotei marii Negre.  Pe 7 aprilie 2017, rusii nu aveau în marea Mediterana nicio nava de lupta cu sisteme AA cu raza medie sau mare de actiune.

Daca rusii ar fi dispus de acelasi dispozitiv naval de blocada ca si în 2013 si nu s-ar fi bazat orbeste pe o tactica total neadecvata pentru sistemele AA de tip S-300V4 si S-400, atunci americanii fie nu lansau rachetele de croaziera, fie acestea erau doborîte aproape toate de rusi. Abia dupa atacul cu rachete de croaziera, Rusia a dislocat la baza aeriana Hmeimim din Siria, un avion A-50U, de tip AWACS. A-50U este echipat cu radarul Vega Shmel-M care detecteaza o lansare, chiar si de racheta aer-aer de pe un avion de la distanta de 500 km.

[1]. Rolul Spetsnaz în eliberarea orasului Aleppo 

[2] .Operatie de insertie aeropurtata ruso-siriana la Deir ez-Zor 

 

Un comentariu

  1. Socrate Toma spune:

    Teoretic , demonstratia pe care ati facut-o este veridica . Nu ati aminitit nimic de faptul ca rusii au fost anuntati de catre americani ca urmeaza un atac cu rachete asupra Siriei. Politic , daca rusii ar fi ripostat la atacul american cu rachete ar fi aparut o mare problema politico- militara . Nu Rusii sunt in conflict cu americanii , ci sirienii si nici acestia toti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Cele mai comentate

WP to LinkedIn Auto Publish Powered By : XYZScripts.com